CSM CSU Oradea a învins Rapid București, scor 80-69, în cadrul unui meci din Liga Națională de baschet masculin – ediția 2023/24. Partida a avut loc sâmbătă (16.03), la Oradea Arena.
Cu această ocazie s-a consemnat debutul lui Abdul Gaddy pentru CSM CSU Oradea. Venit de pe bancă, americanul în vârstă de 32 ani a jucat 16 minute și a totalizat 3 puncte, 7 pase decisive, 2 recuperări, cu două mingi pierdute pentru 9 la eficiență și 10 la +/-. De altfel, noul jucător al echipei a fost principalul pasator și a avut cel mai bun indice +/-.
Iată ce a declarat la finalul jocului Abdul Gaddy:
„A fost un meci bun, disputat un compania unui adversar redutabil. Este limpede că ne dorim să jucăm mai bine decât am reușit în această seară, astfel încât partea bună este că avem loc de îmbunătățit.”
În ceea ce privește contribuția sa, Abdul a declarat:
„Sunt mulțumit de aportul meu având în vedere că a fost primul joc pentru mine alături de noua echipă. Cu siguranță că picioarele nu sunt acolo unde mi-aș dori. De asemenea, continui să aflu și să descopăr lucruri despre colegi. Am fost primit foarte bine, mă încurajează toată lumea să fiu activ și implicat.
Cred că puteam să-mi asum mai multe, cu precădere la finalizare. De asemenea, trebuie să fiu mai agresiv cu mingea în mână și astfel să creez oportunități pentru colegi. Urmează să port noi discuții cu antrenorii și sunt convins că lucrurile vor merge înspre bine.”
Referitor la dubla de la Voluntari și Brașov, programată săptămâna viitoare, noul fundaș al CSM-ului a precizat:
„Mi s-a spus că este o ligă dificilă și că sunt echipe și jucători de certă valoare. Ca urmare mă aștept la meciuri dificile, fiind în deplasare, iar în TOP 10 întâlnești doar echipe care au obiective înalte. Nu va fi ușor, dar am încredere că respectând adversarul așa cum se cuvine și tratând meciurile cu seriozitate putem să obținem ceea ce ne dorim.”