Declarații Bobe Nicolescu la conferința de presă organizată marți (31.05)

Bogdan Nicolescu, căpitanul echipei CSM CSU Oradea, a participat la o conferință de presă organizată marți (31.05), cu ocazia încheierii sezonului competițional 2021/22. Căpitan și la echipa națională a României, baschetbalistul în vârstă de 25 ani a răspuns întrebărilor venite din partea reprezentanților presei.

„Am avut un sezon dificil. Am început din start cu o dezamăgire și anume eliminarea din primul tur al Cupei României. Din păcate de-a lungul sezonului competițional am întâmpinat foarte multe provocări. Am avut un număr mare de meciuri. Calificarea în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup este un rezultat de valoare pentru noi. Am fost aproape de o nouă prezență între primele patru echipe ale acestei competiții. Cupele europene reprezintă un obiectiv prioritar pentru echipa noastră și vom continua să tratăm participarea internațională ca atare.

Din păcate am avut fluctuații majore de formă sportivă. În oarecare măsură acestea au fost o consecință a faptului că am întâmpinat probleme de sănătate la nivelul lotului de jucători. Pandemia nu ne-a ocolit. Am avut și accidentări. Țin minte că au fost meciuri în care eram pe punctul să jucăm fără conducător de joc.

Per total, trăgând linie, în sezonul regulat ne-am clasat pe locul al 2-lea, adică ne-am achitat oarecum de această sarcini. Din păcate, în playoff ne-a lipsit ceva. În confruntările cu Voluntari nu am fost la nivelul necesar. Prin urmare am ajuns la ratarea acestui obiectiv. Nu am obținut medalia de aur, astfel încât putem să spunem că nu suntem mulțumiți și avem ce să ne reproșăm. Totuși, este a 6-a medalie națională consecutivă.”

Întrebat de înfrângerile considerate surprinzătoare din sezonul recent încheiat, respectiv pe seama lucrurilor care nu au funcționat în jocul echipei, Bobe a opinat:

„Aceste înfrângeri și fluctuațiile de formă au venit după perioade destul de ciudate pentru noi. Ba veneam după boală, ba după un program foarte dificil, cu foarte multe deplasări în raport cu adversarii care ne-au învins în acele meciuri. Totuși, consider că nivelul campionatului a crescut. Nu au lipsit rezultatele surprinzătoare pentru toate echipele din campionat.

Cred că am avut probleme de exprimare în joc. Nu știu pe ce aș putea pune acest lucru. În primul rând ofensiv nu am găsit acel ceva care ne-ar fi trebuit. Nu ne-am găsit forma ofensivă. Am avut probleme la procentajul aruncărilor, atât din acțiune, cât și la linia de pedeapsă. Cred că sunt aspecte pe care trebuie să le îmbunătățim. Pe de altă parte consider că am avut o atmosferă foarte bună în echipă.”

Chestionat pe marginea liniei sale statistice, Nicolescu a precizat:

„Nu sunt mulțumit neapărat de cifrele mele. Ca număr de minute nu cred că pot eu să stabilesc acest lucru, este sarcina antrenorului. Știu că de fiecare dată când intru în teren dau totul, deoarece aceasta este una dintre atribuțiunile de bază ale unui jucător, iar din postură de căpitan de echipă acest lucru are o importanță mai mare. De fiecare dată când intru în teren sunt în slujba echipei, nu urmăresc cifrele sau statistica personală.

Am beneficiat de regula U23. Pe mine m-a ajutat foarte mult. Am prins minute foarte importante în acea perioadă. De asemenea, consider că și pe colegii mei mai tineri i-a ajutat, așa cum sunt Tudor Fometescu, Vlad Marinău sau Enzo Vescan. E limpede că fiecare dintre noi trebuie să muncească mai mult pentru a-și continua progresul.”