Tech Stack Apps - CSM Oradea official tech partner

Declarații Cristian Achim după a 2-a victorie consecutivă cu SCM Ohma Timișoara

CSM CSU Oradea a depășit SCM Ohma Timișoara, scor 78-72. Meciul contează pentru etapa a 29-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2021/22, desfășurându-se vineri (15.04), la Arena Antonio Alexe.

La finalul partidei, antrenorul principal al roș-albaștrilor, Cristian Achim a declarat:

„A fost un meci bun, echilibrat, destul de atractiv pentru public. A avut miză, schimbări de situație și consider că în cele din urmă am obținut o victorie importantă. Avem asigurat avantajul terenului propriu în primul tur al playoffului, dar este limpede că mai avem de jucat până la startul acestuia. Am avut din nou momente mai puțin bune, însă consider că în repriza a 2-a ne-am descurcat în sfârșit bine în faza de atac. Ce-i drept apărarea nu a mai funcționat la fel de bine.

În cel mai rău caz vom ocupa locul 4 la încheierea sezonului regulat. Date fiind condițiile în care am jucat o bună parte a acestei stagiuni, cu problemele pe care le-am întâmpinat la tot pasul, consider că este o clasare foarte bună. Cu siguranță ne-am dorit mai mult, dar așa cum am spus, în condițiile date este un rezultat bun.

Urmează o deplasare la Sibiu. Întâlnim o echipă care va juca în playoff și cu siguranță ne așteaptă un adversar dificil, într-o atmosferă incendiară. Mergem acolo cu aceleași gânduri și anume să câștigăm.”

CSM-ul are 20-7 la general și se situează pe locul al 4-lea în ierarhia provizorie a Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2021/22. Următorul joc este programat marți (19.04), ora 17:00, în deplasare cu BC CSU Sibiu. Meciul va fi transmis în direct pe DigiSport, Prima Sport (fostul LookSport) și pe FRB TV (YouTube).