Declarații Cristian Achim după BCM U Pitești vs CSM CSU Oradea, scor 69-70

Cristian Achim, antrenorul principal al CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă organizată la finalul partidei pe care roș-albaștrii au câștigat-o în compania formației BCM U Pitești, scor 70-69. Meciul contează pentru etapa a 17-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16.

„Un meci foarte frumos, care a avut de toate. Consider că am controlat aproape în totalitate, însă pe care era posibil să-l pierdem împotriva unei echipe bune, cum este Piteștiul. Probabil adversarii noștri și-au jucat una dintre șansele de a accede în playoff sau în orice caz a fost un meci de maximă importanță pentru ei. De altfel s-a și văzut cum au luptat pentru a obține victoria.

În ceea ce ne privește, așa cum am discutat cu jucătorii înaintea partidei, această victorie ne menține pe prima poziție la egalitate cu Mureș și Cluj. În acest moment, consider că avem șanse mari să ne îndeplinim primul obiectiv pentru campionat și anume accederea în grupa locurilor 1-6. Chiar și așa, lupta pentru calificarea în faza a 2-a nu s-a încheiat, echilibrul persistând pentru acontarea unei poziții între primele șase.

Încercăm, în continuare, să-i adaptăm pe cei doi jucători nou veniți în sistemul nostru. Ne străduim să o facem cât mai repede, dar am spus de la început că acest proces va fi de durată. De asemenea, lucrăm să-l aducem pe Zupan la o formă sportivă cât mai bună, un lucru care iarăși necesită timp.

Nu sunt mulțumit în totalitate de jocul echipei noastre. Probabil nu veți întâlni antrenor care să fie mulțumit de prestația echipei sale vreodată. În ceea ce ne privește, am controlat jocul aproape în totalitate, chiar dacă a fost extrem de echilibrat. Ne-am adjudecat primele trei sferturi, însă în ultimele minute am fost neplăcut surprins de faptul că nu am reușit să marcăm pe finalul partidei împotriva unui sistem de apărare pe care l-am recunoscut în pregătirea jocului, însă nu am reușit să facem nimic în timpul partidei pentru a-l contracara.

În schimb, sunt foarte mulțumit de nivelul nostru de apărare și de modul în care ne-am executat acțiunile în timpul partidei, chiar dacă au fost situații în care mingea efectiv a refuzat să intre în coș.

Referitor la echipa Piteștiului, este evident că s-au operat câteva modificări. Sunt absolut convins de faptul că noul antrenor nu a avut suficient timp pentru a-și implementa filosofia de joc. Pe de altă parte, la nivelul lotului de jucători, prin aducerea lui Lee, s-a câștigat mai multă calitate, însă opinez că echipa a pierdut din punct de vedere atletic.”

Foto: Roby Boros