Declarații Cristian Achim după calificarea CSM CSU Oradea în finala Cupei României 2018

Cristian Achim, antrenorul principal al CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat victoriei cu CSM Steaua București, în semifinalele Cupei României – ediția 2017/18. Rezultatul final a fost de 71-65.

„Un meci cu încărcătură foarte mare, între două echipe foarte bune. S-a văzut că ambele protaoniste au fost apăsate de miză. Acest lucru s-a văzut prin felul în care cele două echipe au punctat. Am reușit să fim un pic mai lucizi pe final și asta ne-a adus victoria. S-au consemnat 31 schimbări la conducere, ceea ce este o întâmplare rar întâlniă într-un meci de baschet. În ciuda unor nereușite personale am avut un joc bun, chiar cu astfel de miză.

În pauză, văzând cât sunt de apăsați de miză, le-am comunicat jucătorilor să încerce să se bucure mai mult de baschet și de faptul că sunt pe parchet, făcând ceea ce le place atât de mult. Desigur că aici pui la bătaie mai mult. Ai muncit atâtea luni pentru o calificare în finală și atunci nu e ușor de gestionat acest lucru. Am considerat însă că e important să le transmit să se relaxeze puțin, să nu mai fie atât de încordați. În pauză am discutat doar două lucruri tactice și în rest am vorbit despre acest aspect. Am încercat să ăi fac să se relaxeze puțin. Până la urmă nu e sfârșitul lumii. Lucrăm într-un domeniu în care câștigi și pierzi, dar nu se sfârșește nimic aici.

Am ținut Steaua la 65 puncte marcate, ceea ce este cu adevărat remarcabil. Vorbim totuși despre o echipă redutabilă din punct de vedere ofensiv. Sunt foarte bucuros, dar nu vreau să mă gândesc la nimic altceva decât la câștigarea meciului de mâine, pentru că asta ne dorim.

Vreau să mulțumesc suporterilor noștri. Sunt aici cu noi și suntem într-o zi de luni. Vedem și înțelegem că suntem departe de Oradea și că suntem într-o zi lucrătoare. Acești oameni au făcut eforturi să fie lângă noi, iar ceea ce face ei este să ne transmită o energie pozitivă de care avem nevoie și care ne ajută foarte mult. Este fabulos să ai atâția oameni lângă tine în condițiile astea. Le mulțumesc foarte mult pentru că sunt atât de atașați e echipă. Este fabulos.”

În ceea ce privește procentajul modest la aruncările de trei puncte, consemnat în special în prima repriză, tehnicianul orădenilor a spus:

„Am fost îngrijorat de acest aspect, văzând la un moment dat că nu marcăm de la distanță, mai ales că o facem cu regularitate de obicei. M-a îngrijorat în special faptul că am ratat cu specialiști la acest capitol. Gajovic, jucător care legat la ochi marchează 3 din 5 aruncări de trei puncte, a avut în acest meci 0/5. Se întâmplă. Eu mă bucur că băieții mei au făcut ceea ce le-am cerut. De asemenea, sper că în finală să marcăm aruncările deschise. Asta e tot ce îmi doresc. Nu visez la aruncări imposibile.

Pe de altă parte, procentajul și numărul reușitelor pentru cei de la Steaua au fost chiar mai modeste. Mi-ar plăcea să cred că acestea se datorează defensivei noaste. Cei care au urmărit meciul cu atenție au putut observa faptul că majoritatea runcărilor de la distanță ale Stelei au fost contestate de apărarea noastră.

Un alt aspect în ceea ce o privește pe Steaua, asupra căruia am insistat, a fost acela că am dorit ca jucătorii echipei adverse să arunce din mișcare. Sunt conștient de potențialul pe semicerc al Stelei la aruncări din poziție statică. Planul nostru a cuprins acest amănunt, să îi forțăm să arunce din mișcare.”

Referitor la tandemul Zekovic – Taylor, fiind întrebat cum a tratat defensiva împotriva celor doi, Achim a declarat:

„Evident că am avut un plan. Am acordat o atenție foarte mare celor doi jucător. Zekovic a marcat un singur coș de trei puncte, la singura situație în care a rămas eliberat de apărarea noastră. În plus, acest jucător a avut doar două aruncări de trei puncte în tot meciul. Staff-ul nostru l-a considerat pe Zekovic jucătorul cheie al meciului și am reușit să îl ținem la cinci puncte marcate.

Taylor a marcat ceva mai mult, dar nu în nota lui. Până la urmă el a marcat niște puncte din procentaje mai slabe decât de obicei. Acesta a fost unul dintre obiectivele noastre în ceea ce îl privește, deoarece era evident că fiind principalul mânuitor de minge va avea multe oportunități.”

Întrebat dacă consideră că echipa sa de avantajată de ziua de pauză, antrenorul CSM-ului a spus:

„S-a întâmplat de atâtea ori ca echipa considerată mai puțin odihnită sau proaspătă să învingă încât îmi e greu să spun ceva. Miza e atât de mare încât oboseala e ultimul lucru care va conta. Asta e părerea mea.”

Despre adversarul dorit în finală, antrenorul CSM CSU Oradea a spus:

„Este limpede că U-BT Cluj-Napoca este favorită în cea de-a 2-a semifinală. Regulamentul specific o avantajează. Nu îmi doresc să intru în amănunte, dar este cât se poate de clar faptul că atunci când a fost implementat regulamentul cu doi români pe parchet, cei care au gândit acest regulament au avut cu totul altceva în gând. Însă nu vreau să vorbesc mai mult decât este cazul despre astfel de lucruri. Timișoara are un contingent interesant de români, dar este puțin dezavantajată de faptul că a jucat atât de mult în primul meci.”

Foto: Roby Boros