Cristian Achim, antrenoul CSM CSU Oradea, a declarat următoarele după câștigarea titlului de campion al României:
„Sunt extrem de fericit. Extrem, extrem de fericit. Vreau să îi felicit pe băieți pentru că ei au făcut această minune, această performanță. Felicit publicul pentru că a fost fantastic. Aș dori să felicit managementul clubului și pe sponsori, fără de care nimic nu s-ar fi putut întâmpla.
În sfârșit, după îndelungi suferințe, am fost răsplătiți cu cel mai înalt trofeu din baschetul românesc. Consider că am meritat acest loc 1. A venit după multă suferință și foarte multă muncă, după multe probleme. Însă, cu atât mai dulce este victoria finală. Până la urmă acest trofeu este tot ce poate fi mai frumos în baschetul românesc.
Am dominat jocul decisiv în mare parte, dar Mureșul a fost extrem de periculoasă până la capăt. Am întâlnit o echipă care a trăit prin aruncările de trei puncte și a rămas periculoasă în acest fel până la sfârșit.
Mă repet, dar sunt nevoit să o fac. Am muncit enorm, am suferit mult, dar în cele din urmă am obținut trofeul la care am îndrăznit să sperăm atâția ani. Băieții mei o merită din plin. De asemenea, noi, în această formulă de management, sponsori, staff, lot de jucători am reușit să câștigăm primul trofeu din baschetul masculin românesc pentru Oradea.
Pentru mine este foarte important, deoarece s-a scris o importantă pagină de istorie. Este o premieră. Am fost primii care am reușit acest lucru și nimeni nu ne va putea lua vreodată acest lucru. Iată pentru ce trebuie și avem de ce să fim mândri. Satisfacția este cu atât mai mare.
Am preluat această echipă, am construit-o împreună de la zero și am ajuns să câștigăm cel mai râvnit trofeu din baschetul românesc. Cel mai mare succes din punctul meu de vedere este că am ajuns de la 30 de spectatori la oamenii din Piața Unirii. Este fabulos pentru că noi am făcut acest oraș să trăiască prin baschet. Am adus copii să practice acest sport. Este ceva fantastic ce se întâmplă la Oradea cu baschetul, iar trofeul echipei de seniori vine să încununee și să completeze munca depusă în slubja acestui sport. Să ajungă atâta lume să iubească și să trăiască atât de intens pentru baschet și pentru această echipă e o satisfacție extraordinară.
Secretul succesului nostru constă în faptul că am avut cel mai constant parcurs. De asemenea, consider că am gestionat foarte bine cele mai importante momente ale sezonului. Am jucat, totuși, o altă finală în acest sezon. Lucru care nu a fost la îndemâna niciunei alte echipe din România. Adică nimeni altcineva nu a disputat două finale în acest sezon. Am avut jucători care au gestionat foarte bine momente dificile de-a lungul sezonului.
Vă mărturisesc că nu conștientizez cu adevărat momentul, dar mă bucur foarte tare. Sper să reușesc să mă exteriorizez mai încolo, după ce mă voi obișnui cu gândul că am obținut acest trofeu.”