CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă pe teren propriu de KK Bosna Sarajevo, scor 79-84, în prima etapă din Grupa L, TOP 16, FIBA Europe Cup – ediția 2025/26. Partida a avut loc miercuri (10.12), la Oradea Arena.
La finalul partidei, antrenorul Cristian Achim a declarat următoarele:
„A câștigat echipa mai bună. Cea de la care am încasatt șapte coșuri peste mână. Bosna a avut un procentaj de 42% la trei puncte, iar noi 29%. Acolo s-a jucat meciul, în aceste aruncări de trei puncte. Capitol la care au fost net superiori. De asemenea, în relațiile unu la unu nu am reușit să le facem față. N-am reușit să ne adaptăm rapid pierderilor de jucători din rotația de bază. Lottie și Sy sunt piese importante pentru noi. Au contat enorm aceste absențe. Nu pot să trec sub tăcere greșeala unui jucător de-al nostru, care face 2 faulturi tehnice pe aceeași fază. Este ceva ireal, în condițiile în care oricum am jucat cu o rotație mult mai mică.
Din acest moment va fi foarte dificil să ne calificăm, nu imposibil, dar mult mai dificil. Aici, valorile echipelor sunt altele. Am simțit lipsa fundașului și a jucătorului de pe poziția 4. De altfel Michael Young ne-a dat 17 puncte. Poate că nu ar fi fost atâtea dacă am fi avut lotul întreg. O să încercăm să jucăm mai bine în meciurile următoare”.
CSM CSU Raiffeisen Oradea are programat următorul meci sâmbătă (13.12), ora 18:00, la Arena Antonio Alexe. Adversar este CSU Sibiu, jocul contând pentru Liga Națională a României. Bilete se găsesc AICI.