Declarații Cristian Achim după eșecul de la Cluj, scor 71-73

Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat eșecului suferit la Cluj-Napoca, în etapa a 4-a din Grupa Roșie a Ligii Naționale. Rezultatul final a fost de 71-73.

Iată ce a declarat tehnicianul roș-albaștrilor:

„A fost un meci foarte frumos, decis la ultima aruncare. Totodată a fost un meci în care ambele echipe au avut niște absențe notabile. Noi suntem de aproape o lună fără cei doi jucători, să le spunem, atletici. În plus, Zekovic s-a văzut că nu este complet refăcut după o problemă de sănătate care l-a împiedicat să lucreze vreo zece zile.

În pofida problemelor enumerate, am avut un sfert al 2-lea modest, dar am reușit să revenim în joc. Am reușit să ținem Clujul la un număr mic de puncte marcate, ceea ce este în mod evident în avantajul nostru. Remarc însă procentajul de 48% la aruncările de trei puncte pentru Cluj, raportat la cel de 32% al nostru. Asta în condițiile în care consider că noi am avut mai multe aruncări deschise de la distanță. Aș adăuga că noi am ratat cu jucători pe care ne dorim să-i avem cu aruncare de acolo.

Prioritar pentru noi este să găsim jucătorii cu care să ne completăm echipa. În următoarele cinci zile sper să avem semnați acești jucători și evident, după câteva zile libere pentru actualii jucători să începem să lucrăm la integrarea celor noi în sistemul nostru. Ne lipsesc un jucător de pozițiile 4-5 și unul de 3-4. Lipsa aceasta acută ne-a privat de anumite lucruri în ultima perioadă.

Sper să avem echipa completă cât de curând și să jucăm de la egal la egal cu orice adversar din campionat. Evident căutăm jucătorii potriviți pentru echipa noastră, care să acopere lipsurile noastre și care să aibă caracteristicile necesare nouă.”