Declarații Cristian Achim după Meciul 2 al finalei LNBM 2019

Cristian Achim, antrenorul principal al CSM CSU Oradea, a vorbit despre victoria repurtată în Meciul 2 al finalei LNBM 2019. Roș-albaștrii au învons cu scorul de 64-62 pe terenul lui BC CSU Sibiu.

Iată ce a spus tehnicianul CSM-ului:

„Vreau să-mi felicit jucătorii. Să câștigi în astfel de condiții, care au fost astăzi în această sală, pentru mine sunt niște magicieni. Pentru mine sunt cei mai buni jucători posibil. Nu au cedat nicio secundă, inclusiv când au fost conduși. Nu au cedat tuturor împingerilor de sub panou. Să câștigăm în aceste condiții este într-adevăr impresionant. Sunt foarte fericit pentru că am obțoinut două victorii în această sală.

Nu aș dori să vorbesc despre alte lucruri. Vreau să evidențiez forța mentală a băieților mei. Au dat dovadă de unitate, capacitate de a juca sub presiune și de a rămâne concentrați pe ce aveam de făcut.

Aș vrea să remarc atmosfera din această sală. Este ceva cum eu nu am mai întâlnit ca antrenor. Este o onoare pentru noi să jucăm în fața unui astfel de public.

Mulțumesc suporterilor noștri care au fost alături de noi în aceste două partide, aici la Sibiu, dar și celor care s-au strâns la Oradea, în sala noastră.

Seria se mută la Oradea. Mai avem un singur pas de făcut. Continui să spun că seria nu este jucată. Sibiu poate să aibă o reacție și să reușească ceea ce am făcut noi.”

Scorul general a devenit 2-0. Meciul 3 se dispută duminică (02.06), ora 19:00, la Oradea.