Tech Stack Apps - CSM Oradea official tech partner

Declarații Cristian Achim după Meciul 2 al seriei de playoff cu CSM Constanța

CSM CSU Oradea a învins CSM Constanța, scor 91-82, în Meciul 2 din primul tur al playoff-ului Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2023/24. Partida a avut loc joi (11.04), la Oradea Arena.

Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea, a declarat următoarele la finalul acestui joc:

„Exact cum am anticipat, a fost un cu totul alt meci. În primul rând pentru că CSM Constanța și-a arătat valoarea. Au jucat la valoarea lor, sunt o echipă bună. Mă bucur că am câștigat în condiții greuțe. De asemenea, mă bucur că am reușit să păstrăm și concentrarea pentru al 2-lea meci, ceea ce poate fi problematic după un prim meci în care a fost diferență mare. Totodată am avut un nivel de intensitate ridicat. Eu sunt mulțumit de abordarea pe care am avut-o. Mi s-a părut că am făcut efortul corect. Mă bucur că ne-am apărat propriul teren și în acest moment scorul general este de 2-0.”

Chestionat pe marginea continuării acestei confruntări, seria mutându-se la Constanța, tehnicianul roș-albaștrilor a opinat:

Noi mergem să câștigăm fiecare meci. Aceasta este abordarea noastră. De acum înainte avem nevoie de o victorie și avem trei șanse să o obținem. Firește că oricine în situația noastră își dorește să-l câștige pe următorul. Va trebui să luptăm în continuare. Nimic nu ne este oferit pe tavă. Asta e clar ca lumina zilei.

Încă o dată, Constanța este o echipă foarte bună. Este extrem de fizică. Teoretic fiecare echipă are altă energie în propria sală, cu propriul public în spate. Pe de altă parte, mă gândesc că va exista o oarecare presiune și pe cei de la Constanța de acum încolo. Cel puțin sper eu să existe.”

Cu scorul general de 2-0 în seria care se desfășoară pe sistemul cel mai bun din cinci meciuri, CSM CSU Oradea se va deplasa săptămâna viitoare la malul Mării Negre, acolo unde este programat Meciul 3, pe 16 Aprilie, respectiv eventualul Meci 4, pe 18 Aprilie anul curent.

Foto: Roby Boros