CSM CSU Oradea s-a impus în confruntarea cu CSM Athletic Constanța, scor 98-79, într-un meci din cadrul etapei a 6-a din Liga Națională de baschet masculin – ediția 2022/23. Partida a avut loc sâmbătă (19.11), la Oradea Arena.
Antrenorul Cristian Achim a vorbit despre acest rezultat la conferința de presă de după meci:
„Este o victorie de care aveam mare nevoie. Am avut o prestație ofensivă de excepție ce are darul de a ascunde lipsa de concentrare și intensitate din apărare. Am încasat multe puncte, însă în atac am avut o zi de excepție.
Faptul că am terminat acest meci cu 92% la aruncările de două puncte mi se pare de necrezut. Este o performanță istorică, o premieră pentru mine ca antrenor. Am avut o zi excelentă la finalizare.
Avem șapte victorii consecutive în toate competițiile. Este foarte bine, ne ajută la moral, dar și în ierarhii. Ne așteaptă două deplasări extrem de importante în FIBA Europe Cup. Practic în cadrul acestor meciuri se stabilește viitorul nostru în acest sezon. Mă refer atât ca performanță sportivă, cât și din punct de vedere al calendarului, numărului de meciuri.
Mergem în Bulgaria cu gândul la victorie. Un succes cu Rilski Sportist ne ajută foarte mult. E limpede că ne așteaptă o misiune dificilă. Întâlnim o echipă complet relaxată, care va putea să se exprime fără să aibă niciun fel de presiune asupra rezultatului. Cu toate acestea, ne dorim calificarea mai departe în cupele europene și un pas important în acest sens este meciul de la Samokov. Ne dorim foarte tare victoria în Bulgaria.”
CSM CSU Oradea are 5-1 la general în Liga Națională de baschet masculin – ediția 2022/23.