Declarații Cristian Achim după meciul cu CSM Târgu Jiu, scor 90-65

CSM CSU Oradea a învins CSM Târgu Jiu în primul meci de Liga Națională disputat în sezonul competițional 2020/21. Partida s-a încheiat cu scorul de 90-65, fiind controlată în întregime de roș-albaștri.

La finalul partidei, antrenorul Cristian Achim a declarat următoarele:

„A fost un joc în care, similar tuturor celorlalte echipe, încercăm să ne recăpătăm ritmul de joc. Este un lucru ce lipsește pentru absolut toată lumea. Sigur că va fi un an dificil din acest punct de vedere. Mereu avem probleme deoarece am avut jucători care au stat în izolare, iar reluarea activității este foarte dificil de realizat. Prin urmare lipsa de constanță este normală, nu mai vorbesc de forma sportivă. Sper că din acest moment, dat fiind faptul că turneele se vor succede cu repeziciune, vom intra într-un ritm corect de joc.”

Referitor la următoarele partide:

„Ambele echipe (Galați și Timișoara) sunt bune, bine pregătite și trebuie abordat cu maxim de seriozitate absolut orice joc. Altfel, vom avea probleme. Noi jucăm să câștigăm, în mod evident.”

Despre modul de disputare al jocurilui:

„Diferența este foarte mare. Ai nevoie de un lot mai numeros. Pregătirea este redusă în acest sistem. De asemenea, trebuie să gestionezi minutele jucătorilor și să îi protejezi pe cât posibil pentru a fi bun și în 2-lea și al 3-lea meci. Totul este schimbat până la urmă. Diferența se vede și în pregătire. Una e să pregătești 4-5 zile un meci și cu totul alta este să ai trei săptămâni de pregătire pentru 3-4 meciuri.”

Despre Stephen Holt:

„Noi suntem foarte mulțumiți de el, atât valoric, cât și ca atitudine. Considerăm că este un jucător de mare calitate și suntem bucuroși că îl avem aici, la Oradea.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *