Declarații Cristian Achim după meciul cu CSU Sibiu

CSM CSU Oradea a repurtat a 3-a victorie din patru apariții în Liga Națională de baschet masculin – ediția 2021/22. Roș-albaștrii au învins BC CSU Sibiu cu scorul de 81-66.

La finalul partidei, antrenorul Cristian Achim a declarat următoarele:

„În primul rând mă bucur că am câștigat. Este un meci în care acesta a fost principalul obiectiv. Am avut o exprimare bună ca abordare, nivel de angajament și execuție. De asemenea, ne-a ajutat foarte mult faptul că mai mulți jucători au contribuit în atac. La începutul meciului ne-am creat foarte multe situații de aruncări complet deschise.

Știu că primele 11 aruncări au fost toate de trei puncte, dar este la fel de adevărat că absolut toate au fost din poziții favorabile. Mă bucur foarte mult că băieții și-au asumat acele aruncări. Până la urmă de asta facem atâtea scheme și antrenamente în cafre exersăm tot felul de acțiuni. Ca să le și punem în aplicare la meciuri. Rostul schemelor este de a ajunge în posturi favorabile de a arunca la coș. Noi am făcut asta, iar faptul că am avut primele 11 aruncări de la distanță este doar un număr. Important pentru mine este că am executat acțiunile și că de această dată majoritatea au intrat.

Este adevărat, echipei din Sibiu i-a lipsit un jucător, dar este o situație în care ne-am regăsit și noi de atâtea ori, inclusiv în acest început de sezon.”

Referitor la următorul meci, cel din Portugalia, în etapa a 2-a din Grupa H în FIBA Europe Cup, antrenorul Achim a opinat:

„Înaintea primei etape am considerat pe FC Porto principala favorită a grupei. Chiar dacă a venit din calificări, acolo a învins deținătoarea FIBA Europe Cup, o reprezentantă a unui campionat redutabil, astfel încât erau și continuă să fie întemeiate așteptările legate de echipa portugheză. Ne așteaptă un meci foarte dificil, dar ne dorim foarte mult să clădim la ceea ce am reușit în partida cu Sibiul. Mergem acolo să ne jucăm șansa și vom încerca să câștigăm.”