Declarații Cristian Achim după meciul cu Dinamo Știința București, scor 85-69

Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat victoriei repurtat asupra lui Dinamo Știința București, scor 85-69. Partida contează pentru etapa a 3-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19.

Iată ce a spus tehnicianul campioanei:

A fost un meci obligatoriu de câștigat. Este o victorie necesară precum aerul. Am obținut-o după un joc cu părți foarte bune și cu unele mai puțin bune. Încercăm să găsim calea. Jucăm chiar și cu doi conducători de joc în același timp. Încercăm să-l folosim mai mult pe lucic. Încercăm să facem diverse lucruri astfel încât ca ele să înceapă să funcționeze.

Mă bucură numărul de pase decisive. Eu cred că cel real este un pic mai mare decât ce avem pe foaie. Acesta a fost unul dintre lucrurile pe care le-am urmărit. Mă bucur că ușor-ușor, Pasalic își intră în forma pe care o cunoaștem. Este al 2-lea meci consecutiv în care Fometescu a jucat foarte bine. Așadar, sunt câteva motive de satisfacție. Sunt și câteva lucruri care nu mi-au plăcut, pe care vom încerca să le corectăm cât putem de repede.

Dinamo Știința București arată mult-mult mai bine decât și-ar fi imaginat oricine la începutul campionatului. Aceasta este realitatea și nu a arătat bine doar azi, dar și în primele două meciuri. Bravol lor.

Este o victorie bună pentru noi și cam atât. Va trebui să obținem noi victorii. Acesta este obiectivul nostru imediat. Să ne legăm cât mai bine și să câștigăm meciuri la nivelul statutului și ambițiilor noastre.”

Întrebat despre următorul meci, cel cu ZZ Leiden, în etapa a 2-a din FIBA Europe Cup, tehnicianul CSM CSU Oradea a declarat următoarele:

„Mergem în Olanda să câștigăm. Victoria lui Leiden în Turcia este, după părerea mea, foarte importantă. În contextul actual eu cred că meciul care urmează poate să aibă o influență majoră asupra calificării. Este un meci foarte important.

Duminică voi lucra toată ziua pentru a pregăti următorul meci, iar luni trecela treabă cu echipa. Marți este plecarea, astfel încât nu avem prea mult timp să ne familiarizăm cu oponentul. Sigur, e valabil și pentru ei același lucru.”

CSM CSU Oradea întâlnește pe ZZ Leiden în cursul serii de miercuri (24.10), ora 21:00. Partida va fi transmisă în direct pe canalul YouTube al FIBA.

Foto: Roby Boros