Declarații Cristian Achim după meciul cu Tofas Bursa

Cristian Achim, antrenorul CSM-U Oradea, a vorbit despre meciul pierdut cu Tofas Bursa, în etapa a 3-a din FIBA EuroChallenge, scor 69-77, la conferința de presă organizată la încheierea acestei confruntări:

„Am fost un joc mai bun al echipei noastre, față de precedentele în această competiție, dar din păcate am câștigat într-o parte și am pierdut în alta. S-au adăugat aceste libere ratate, în număr de 16, ceea ce este enorm în opinia mea.

A fost clar că noi nu pot putea să ținem ritmul cu care am început meciul. Speram că în aceste condiții vom reuși să câștigăm. Din păcate nu am reușit să gestionăm avantajul major construit până la pauză.

Noul nostru jucător cred că și-a făcut un debut destul de frumos la Oradea. Avem de aproximativ o săptămână doi jucători clasici la poziția 5 și totodată lucrăm cu șapte străini la antrenament. Evident putem folosi doar șase în meciurile oficiale, lucru pe care îl resimțim indiferent cine rămâne în afara lotului.

Pot să spun că antrenamentele arată foarte bine în ultima perioadă. În ultima săptămână ne-am îmbunătățit foarte mult la antrenament, dar pe de altă parte nu ai cum să te cunoști după o săptămână. Nuhanovic a jucat pentru prima dată alături de noi, e limpde că mai este nevoie de timp pentru a ne cunoaște cu el, lucru valabil și în sens invers.”

Ați jucat cu Rareș Pașca și Adrian Guțoaia în același timp pe parchet în condițiile în care Krapic și Subotic erau destul de odihniți. Care a fost rațiunea acestei mutări?

„Krapic avea trei greșeli personale și mai mult sau mai puțin obiectiv nu se apăra. A primit patru coșuri consecutive de la adversarul direct, pe relație unu la unu. Era limpede că trebuia să fac ceva în această direcție. După ce a intrat Rareș jucătorul de poziția 4 de la echipa adversă nu a mai înscris niciun coș în aceeași situație. Explicația este foarte simplă și am avut beneficii foarte clară după această schimbare. Pașca ne-a ajutat foarte mult în acest meci.”

Ce s-a întâmplat la libere?

„În general suntem o echipă care marcăm bine de la linia de pedeapsă. De această dată a fost o zi în care nu am putut să înscriem de la linia de pedeapsă. Trebuia să ni se întâmple și asta, de parcă nu am avut destule alte probleme. Uneori se întîmplă și astfel de lucruri, problema e că ni s-a întâmplă tocmai atunci când avem mare nevoie de o victorie de moral.”