Declarații Cristian Achim după meciul de la Wurzburg

Antrenorul Cristian Achim a participat la conferința de presă organizată după meciul pierdut de CSM CSU Oradea pe terenul lui s.Oliver Wurzburg, în etapa a 4-a din Grupa A în FIBA Europe Cup – ediția 2018/19. Roș-albaștrii au pierdut, scor 82-91, în ceea ce a fost desemnat meciul zilei de miercuri (07.11) în amintita competiție.

Iată ce a declarat antrenorul formației orădene:

„Consider că a fost un meci foarte bun pentru ambele echipe. Probabil echipa din Wurzburg nu a fost foarte focusată la începutul meciului. Noi am început mai bine, dar nu cred că am strălucit și ținând cont de faptul că gazdele au evoluat modest în primele zece minute sunt de părere că trebuia să ne desprindem la o diferență mai mare.

Am făcut o treabă excelentă în defensivă pe parcursul primului sfert. Pe urmă nu am repetat acest lucru, dovadă că am încasat 85 puncte în 30 minute. Sigur că adversarii noștriu au fost ajutați foarte multe de procentajul de 50% consemnat la aruncările de trei puncte. Wurzburg ne-a pus în dificultate cu decizia de a juca aproape în permanență cu jucători de pozițiile 4-5 care aruncă foarte bine de la distanță, optând să limiteze minutele lui Olaseni. De altfel, Ellis, Loncar și Koch au marcat foarte bine de pe semicerc.

Aș mai remarca raportul aruncărilor libere. Nu mă deranjează numărul de libere acordate (22-6 pentru Wurzburg), cât faptul că, poate, măsura cu care au fost fluierate contactele nu a fost aceeași la ambele panouri. Eu opinez că nivelul contactelor a fost asemănător în ambele direcții, astfel încât nu mi se pare normală această diferență.

Sunt mulțumit în amsamblu de prestația noastră. Cred că am făcut un joc bun, am avut intensitate și cred că suntem pe un trend scendent din punct de vedere al jocului colectiv. Îmi doresc ca acest lucru să mi se confirme și să continuăm să jucăm bine.

Felicit echipa din Wurzburg și îi urez mult succes în continuare. De asemenea, doresc să remarc frumusețea acestui oraș și faptul că ne-am simțit foarte bine aici.”

CSM CSU Oradea are 1-3 la general în urma acestui rezultat în Grupa A din FIBA Europe Cup. Următorul oponent în această întrecere este ZZ Leiden, miercuri (14.11), ora 19:00, la Arena Antonio Alexe din Oradea.