CSM CSU Oradea a încheiat perioada de pregătire cu un meci echilibrat în compania maghiarilor de la DEAC Debrecen. Partida desfășurată sâmbătă (24.09), la Oradea Arena, s-a încheiat cu scorul de 77-74.
La finalul întâlnirii, antrenorul Cristian Achim a oferit următoarele declarații:
„A fost un meci util. Puțin, la început, am suferit din cauza nivelului de concentrare. Am jucat conform prevederilor regulamentului din Cupa României deoarece în această competiție vom avea primele apariții oficiale. Sincer, puteam să fim mult mai concentrați decât am fost. Sper că acest lucru nu se va întâmpla în meciurile oficiale.
Am jucat două meciuri amicale și ne-am antrenat în această sală nouă. Deocamdată suntem în proces de acomodare cu noua noastră casă.
Așa cum se întâmplă în fiecare an, există numeroase semne de întrebare la startul sezonului competițional. Majoritatea echipelor s-au schimbat substanțial, astfel încât este foarte greu pentru mine să emit o opinie cu privire la nivelul echipelor adverse. Se anunță un sezon foarte interesant.”
Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Oradea debutează în noul sezon competițional pe 1-2 Octombrie, la Ploiești, în turneul preliminar din Cupa României. Roș-albaștrii întâlnesc pe CSM Petrolul Ploiești și FC Argeș Pitești în zile consecutive. Vom reveni cu programul jocurilor la acest eveniment.