CSM CSU Oradea a depășit SCM Ohma Mozzart Bet Timișoara, scor 89-66, într-un meci contând pentru etapa a 12-a din Liga Națională de baschet masculin – ediția 2022/23. Roș-albaștrii s-au desprins decisiv pe parcursul reprizei secunde, reușind astfel să se revanșeze pentru eșecul suferit la diferență de patru puncte în confruntarea directă din tur.
La finalul partidei, antrenorul Cristian Achim a declarat următoarele:
„A fost un meci cu două repriza diametral opuse. Prima a fost echilibrată, în pofida unui început mai bun pentru echipa noastră. În repriza a 2-a ne-am desprins. Am avut un avantaj vizibil în ceea ce privește intensitatea. De asemenea, echipa noastră a găsit mai ușor coșul tot pe fondul unui nivel ridicat de combativitate și agresivitate. Mi-a plăcut reacția echipei noastre în repriza a 2-a și mă bucur că am reușit să profităm de faptul că am avut câteva zile să ne odihnim, respectiv pregătim acest meci.
Este o victorie care ne ajută în clasament. Adevărat, acum suntem pe primul loc al grupei, dar mai important este că am obținut o nouă victorie în compania unei echipe care va avansa în faza a 2-a a campionatului, adică este un rezultat pe care îl vom contabiliza în clasament și pe mai departe. În plus, ne-am revanșat pentru singurul eșec suferit până acum în Liga Națională.
Urmează meciul cu Dinamo, primul din noul an calendaristic. Este ultima perioadă de șapte zile pe care o vom avea între două meciuri până la mijlocul lunii Februarie, ceea ce este important de subliniat. Ne așteaptă o perioadă complicată în continuare.”
CSM CSU Oradea are un bilanț general de 9-1 și se situează pe locul 1 în Conferința B a Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2022/23.