Declarații Cristian Achim după ultimul meci pe teren propriu în sezonul regulat al Ligii Naționale

CSM CSU Oradea a învins SCM U Craiova, scor 85-76, în cadrul etapei a 27-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2022/23. Meciul s-a desfășurat sâmbătă (01.04), la Oradea Arena.

La finalul întâlnirii, antrenorul Cristian Achim a declarat următoarele:

„Doresc să felicit Craiova pentru prestația din această partidă. A avut momente în care consider că a practicat un baschet de înaltă calitate. Posibil să fi fost una dintre cele mai bune prestații din ultima perioadă pentru această echipă.

În ceea ce ne privește singurul lucru pe care pot să-l trec la realizări pozitive este victoria. Atât și nimic altceva. Dacă vom continua să jucăm așa este foarte clar că nu ne vom atinge obiectivul. Nu e posibil să te prezinți așa cum am făcut-o noi și să ai pretenții la ceva serios. Îmi pare rău să o spun, dar este realitatea.”

În ceea ce privește meciul următor, antrenorul CSM CSU Oradea a opinat:

„Vom juca în deplasare, pe terenul unei echipe de certă valoare și care va dori să ne învingă. Eu consider că nu vom putea să ne facem o părere clară cu privire la nimic în ceea ce privește câștigarea campionatului. Oricum ca să câștigi campionatul trebuie să te califici în finală.

Va fi un meci ca oricare altul. Până la urmă fiecare din cele 23 de meciuri câștigate în succesiune au fost la fel de importante. Ele ne-au adus în poziția în care ne aflăm acum. Fără ele sau fără oricare dintre ele nu am fi discutat acum la modul la care se face, adică la o potențială finală a sezonului regulat. Sunt convins că va fi o atmosferă de excepție pentru jocul de baschet.”

CSM CSU Oradea are 16-1 în TOP 10 și 24-1 în actuala ediție a Ligii Naționale de baschet masculin. Roș-albaștrii ocupă primul loc al clasamentului în acest moment.

Vineri (07.04), cu începere de la ora 18:00, la BT Arena, este programat meciul cu U-BT Cluj-Napoca. Acesta contează pentru ultima etapă din TOP 10. Suporterii orădeni care doresc să participe la acest meci pot să achiziționeze bilete AICI. Partida va fi transmisă în direct pe DigiSport și PrimaSport, respectiv pe FRB TV (YouTube).