Declarații Cristian Achim după victoria cu Pallacanestro Reggiana

CSM CSU Raiffeisen Oradea a administrat lui Pallacanestro Reggiana prima înfrângere în TOP 16 din FIBA Europe Cup – ediția 2025/26. Roș-albaștrii au învins cu scorul de 81-77, în cadrul etapei a 5-a din această fază a competiției.

Cristian Achim, antrenorul principal al formației învingătoare, a declarat următoarele la capătul acestui meci:

„Mă bucur pentru că am învins o echipă de nivel înalt, unul superior nouă. În același timp sunt trist pentru că nu am reușit să ne batem cu toate puterile noastre pentru calificare. Ca să fim sinceri cu noi înșine, s-au calificat cele mai bune două echipe din această grupă, care dispun de loturile cele mai numeroase și valoroase.

Vedem cu toții ce impact are Lottie în joc. El este sănătos acum, dar complet neantrenat și fără relații de joc consolidate cu ceilalți componenți ai echipei. Cu toate acestea ați văzut ce poate să facă și ce poate să aducă echipei. A jucat mai puține meciuri decât cele în care a stat pe motiv de accidentări.

Am avut un joc bun, o prestație solidă, chiar dacă nu am avut cea mai bună energie. Nu am avut cea mai bună viteză. Faptul că ne-am luptat până la capăt, iar fiecare jucător, indiferent cât a fost în teren, și-a adus aportul, a contat foarte mult. Suntem bucuroși pentru această victorie.

Ne-am dorit să avem o reacție după meciul precedent. Mereu există însă această necunoscută. Nu aveam de unde să știm dacă putem, dar iată că azi am putut. Și vreau să subliniez că s-a întâmplat în compania unei echipe valoroase, cu antrenor celebru și cu jucători redutabili. Cred că s-a văzut din ce poziții ne-au marcat aceste coșuri.

Sunt foarte fericit pentru Kris Richard. Pentru că merită pe deplin acest record și recunoașterea care vine la pachet cu acest statut de principal marcator în istoria FIBA Europe Cup. Sunt cel mai mare fan al lui. Felicitări! De asemenea sunt foarte bucuros pentru că doar eu și domnul Sere am fost în povestea asta de la început.

Sunt absolut sigur că dacă, într-un caz absolut fericit, am fi avut toți jucătorii la dispoziție ne-am fi luptat. Nu pot să spun că ne-am fi calificat, dar cu siguranță șansele noastre ar fi fost considerabil mai mari. Realitatea în această grupă este cea care este. Reggiana și Bosna au echipele superioare, numeric și valoric.

Așteptăm următoarea înfrângere pentru a ni se spune că nu suntem buni. Acum suntem toți foarte buni. Așa e la victorie. La următoarea înfrângere vom deveni brusc foarte proști, toți din echipă.”

Aceasta este cea de-a 2-a victorie obținută de CSM Oradea asupra Reggianei, după succesul istoric obținut în 2021, în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup. Acel meci a avut loc la Arena Antonio Alexe.