Declarații Cristian Achim după victoria cu Rilski Sportist

Cristian Achim, antrenorul principal al CSM CSU Oradea, s-a declarat fericit de victoria obținută la primul meci oficial internațional disputat în Oradea Arena. Roș-albaștrii au învins Rilski Sportist Samokov, scor 99-63, în etapa a 2-a din FIBA Europe Cup – ediția 2022/23.

Iată ce a spus tehnicianul formației orădene:

Mă bucur pentru victorie. Ar fi fost foarte neplăcut dacă am fi pierdut al 3-lea meci în succesiune. Din păcate am avut doi jucători incerți până la ora meciului. Mă refer la Mark Ogden și Justin Carter. Până la încălzire nu am știut dacă ei vor putea juca. În cele din urmă au fost în teren și mă bucur că am reușit să le gestionăm minutele.

Este o victorie foarte importantă. Ne poate da încredere și este limpede că ne duce cu gândul la următorul adversar. Este aproape cert pentru mine că ne vom lupta cu Mechelen pentru calificare. Urmează meciul cu belgienii, însă până atunci întâlnim pe Dinamo. Va fi un alt meci în care victoria este obligatorie pentru noi. Dacă vom avea aceeași atitudine precum azi sunt convins că avem o șansă mare să învingem.

Mă bucur că am avut răbdare în atac. Dacă facem asta cu regularitate atunci suntem pe o cale foarte bună. Deoarece avem resurse. Important este să știm că le punem în valoare. Totul a venit ușor din apărare în această seară. La pauza mare echipa adversă avea 15 posesii pierdute. Majoritatea datorate defensivei noastre.

Adersarul nostru din acest meci nu a jucat la valoarea sa. Se pare că au anumite probleme. Vin după o perioadă cu accidentări și îmbolnăviri, iar acest lucru pare să se reflecte în jocul echipei lor. Sunt ferm convins că la meciul cu Mechelen altele vor fi datele problemei.”

Referitor la victoria cu numărul 35 în cupele europene, Cristian Achim a precizat:

„Avem un bilanț foarte bun în Europa. Avem 35 de victorii și sunt mândru să spun că le-am obținut pe toate în calitate de antrenor principal al acestei echipe. Firește ne dorim să atingem noi borne, asta este ceea ce ne face pe noi toți să mergem înainte. Este un moment frumos, având în vedere că a fost și prima noastră apariție în cupele europene la sala nouă.”

Foto: Roby Boros