CSM CSU Oradea s-a calificat în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup – ediția 2021/22. Roș-albaștrii au învins Trefl Sopot, scor 80-65, într-un meci desfășurat miercuri (09.02), la Arena Antonio Alexe.
La finalul unei partide pe care elevii săi au controlat-o, antrenorul principal Cristian Achim a declarat următoarele:
„Mă declar foarte fericit pentru rezultatul obținut. Am avut o prestație pe care o apreciez drept bună și consider că am repurtat o victorie pe deplin meritată. Firește, adversarii noștri nu au fost în formulă completă, dar noi tot a trebuit să ne facem treaba și să tratăm acest joc cu maxim de seriozitate. Chiar dacă pentru echipa din Polonia meciul nu a prezentat o miză întrucât nu mai avea șanse de calificare.
Sunt bucuros pentru că am reușit o nouă performanță extraordinară pentru Oradea, pentru baschetul de aici, pentru sportul de aici. Am depășit nume importante în această competiție, precum FC Porto sau Benfica Lisabona. De asemenea, Trefl Sopot este o echipă cu un trecut impresionant în baschetul european.
Este cea de-a 2-a calificare consecutivă în fazele superioare ale FIBA Europe Cup, ceea ce mă bucură nespus. Așa cum am tot declarat, pentru mine și pentru echipa noastră participarea internațională este de maximă importanță și acest rezultat, această calificare, ne recompensează eforturile și munca. Vreau să îi felicit pe băieți pentru tot ceea ce au reușit în această campanie continentală.
Mai avem un meci de disputat în această fază a competiției. Vom întâlni Sporting Lisabona, pe teren propriu. Este un meci pentru locul 1 în grupă, astfel încât va trebui să-l abordăm ca atare. Nu contează numele adversarului pe care îl vom întâlni în sferturile de finală. Este cât se poate de clar că în sferturile de finală se califică oricum cele mai bune echipe.”
CSM CSU Oradea are un bilanț general de 4-1 în Grupa K și este lider al clasamentului. Ultimul meci din această fază are loc Vineri (18.02), ora 19:00, tot la Arena Antonio Alexe. Oponent va fi Sporting Lisabona, meciul fiind transmis în direct la DigiSport.