CSM CSU Oradea a învins Rapid București, scor 86-73, în cadrul jocului de deschidere al etapei a 22-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2024/25. Partida a avut loc vineri (07.03), la Oradea Arena.
La finalul partidei, antrenorul principal al echipei, Cristian Achim a declarat următoarele:
„Înfrângerea din finala cupei a lăsat urme serioase asupra noastră. De altfel adversarul nostru din această seară a fost peste noi în prima jumătate la absolut toate capitolele. De la agresivitate, la concentrare, la decizii, la luptă. Totodată am avut câte o recuperare ofensivă în fiecare repriză.
Rapid s-a desprins la 14 puncte și am continuat să luăm decizii proaste. Din fericire am revenit pe două lucruri. O apărare foarte bună în sfertul 3, care a fost factorul decisiv prin care am întors meciul și un procentaj foarte bun la trei puncte, în special datorită lui Travante Williams și Luca Năstruț.
Totodată, Rapid este o echipă foarte bună. Nu e întâmplător pe locul 6. Este o echipă serioasă cu patru jucători de o calitate deosebită, care pasează senzațional. Asta înseamnă baschet, să ai jucători capabili să paseze în acest fel. Și desigur, un antrenor extrem de bun.”
Chestionat pe marginea ineficienței lui Kris Richard în această partidă, Cristian Achim a precizat următoarele:
„Nu este prima dată când are zero în dreptul punctelor marcate. Este foarte obosit. S-au acumulat meciurile, atât la club, cât și în cele două ferestre destinate echipei naționale. Nu a avut parte de zile libere absolut deloc. Nu se antrenează la capacitate maximă din păcate și astfel nu poți să ai pretenția ca la meci să fie la capacitate maximă. Are niște dureri la spate de mai mult timp. S-au făcut investigații medicale și s-a constatat că nu este nimic grav, însă el se plânge de dureri. A mai avut și alte probleme de medicale.
Este într-o stare deloc bună. O să vedem ce putem să facem pentru el, dar cu siguranță cu altele sunt așteptările de la Kris, chiar dacă și astăzi s-a apărat extraordinar și a sărit în cap după minge. Nu pot să fiu supărat pe el pentru că are atitudinea corectă. Reușitele în atac nu sunt așa cum ne-a obișnuit. O să încercăm să-l ajutăm cu un program special în următoarea perioadă.”
În concluzie, antrenorul CSM CSU Oradea a declarat:
„Sper să ne revenim pentru că în acest moment nu suntem noi. Ne dorim să terminăm sezonul regulat pe prima poziție. Pentru a reuși acest lucru e clar că avem nevoie de un joc mai bun.”