CSM CSU Oradea a câștigat Meciul 3 al finalei Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2020/21. Roș-albaștrii au învins U-BT Cluj-Napoca, scor 75-71.
La finalul confruntării, antrenorul echipei bihorene, Cristian Achim, a declarat următoarele:
„Este finală. Întâlnim o echipă foarte bună. La fel cum avem și noi o echipă foarte bună. Eu cred și sper că vom juca din ce în ce mai bine în continuare.
Publicul a fost fantastic. Este un sentiment pe care nu pot să-l explic. Este cu totul alt sport.
Joi mă aștept la același joc fizic și la aceeași încleștare. Tot ce îmi doresc este să se arbitreze corect și după regulile din baschet. Este tot ce vreau. Reguli din baschet. Nu vreau nicio minge cadou. Vreau să se arbitreze după regulamentul jocului de baschet.”
Stephen Holt, cel mai eficient jucător al echipei, ce a încheiat meciul fără ratare la aruncările din acțiune și de la linia de pedeapsă, a afirmat:
„A fost un efort impresionant în ambele faze ale jocului. Cred că mândria de a evita înfrângerea la zero în finală ne-a ajutat. Mi-am dorit să fie agresiv și am aruncat la coș sau l-am atacat atunci când s-au ivit oportunități.
Vreau să le mulțumesc fanilor pentru felul în care ne-au împins de la spate. A fost primul meu meci la Oradea cu public în tribune. Îmi amintesc când am semnat contract că antrenorul, dar și o mulțime de foști sau actuali jucători pe care îi știam înainte de a veni aici mi-au spus că este o sală extraordinară și un public deosebit.
Joi, la Meciul 4, va trebui să fim pregătiți pentru un nou duel aprig. Trebuie să fim concentrați și să executăm ceea ce pregătim. Trebuie să fim fizici și să controlăm ceea ce ne stă în putere. De asemenea, îi aștept pe fani din nou alături de noi. „
Scorul general este de 2-1 pentru U-BT Cluj-Napoca. Meciul 4 se dispută joi (17.06), ora 20:00, tot la Arena Antonio Alexe din Oradea. Partida va fi transmisă în direct la DigiSport, LookSport și pe FRB TV.
Foto: Roby Boros