Daniel Popescu, fundașul echipei CSM CSU Oradea, a participat la o conferință de presă în cadrul căreia a prefațat confruntarea din etapa a 7-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16, în compania echipei SCM U Craiova. Totodată, jucătorul în vârstă de 27 ani a discutat despre ultimele meciuri, respectiv situația actuală a echipei orădene.
Dani și-a început discursul cu un mesaj pentru cei care au avut de suferit de pe urma tragediei de vineri (30.10), din București.
„Doresc să transmit condoleanțe familiilor îndoliate. Este strigător la cer ce s-a întâmplat cu acei tineri. Gândul meu merge spre oamenii care sunt încă în spitale, sub tratament medical și care se luptă între viață și moarte. Sper ca Dumnezeu să nu mai ia alți oameni de lângă noi, pentru că au fost deja prea multe victime.”
Numărul 9 din angrenajul CSM-ului a vorbit apoi despre situația echipei și poziționarea ei în peisajul actual al Ligii Naționale.
„Dispariția echipei din Ploiești a echilibrat lupta pentru titlul național. Ca în fiecare an, consider că noi aspirăm la câștigarea trofeului. Cred că avem șanse reale pentru a reuși acest lucru, iar începutul de campionat ne dă încredere. Avem 4-1 ceea ce ne permite să fim optimiști.
Suntem îngrijorați de jocul nostru, dar cred că dacă ne vom îngriji de acest aspect și nu vom răspunde presiunilor din exterior vom vedea pe parcurs ce se poate întâmpla. Nu cred că bugetul dictează unei echipe dacă va câștiga sau nu trofee. Rămâne de văzut. Suntem încă de abia la început de sezon. În plus, actuala ediție se joacă după alt sistem, care este nou pentru toată lumea. Sunt convins că majoritatea meciurilor vor fi echilibrate și orice echipă va putea câștiga și pierde meciuri.”
Întrebat despre ultimele două meciuri disputate, cele cu U BT Cluj și BCM U Pitești, Popescu a precizat:
„S-a văzut că ne-am chinuit din punct de vedere al jocului. Rezultatul este însă cel mai important. Putem să privim partea negativă sau pozitivă a lucrurilor. E evident că nu suntem mulțumiți de jocul pe care l-am prestat în acele meciuri. Nu vreau să par cinic, dar dacă ar fi să aleg între a câștiga așa în fiecare etapă sau să jucăm frumos și să pierdem, voi alege fără să mă gândesc prima variantă.
Bine-nțeles este datoria noastră să muncim mai mult pentru a îmbunătăți calitatea jocului nostru. Nu este sarcina mea să spun de ce nu am jucat mai bine în ultimele meciuri, dar știu că trebuie să lucrăm pentru a scăpa de carențele din jocul nostru. Pe de altă parte, de acum într-o lună sau două nimeni nu-și va aminti de prestațiile din aceste meciuri dacă vom continua să câștigăm. Până la urmă acest 4-1 pe care îl avem vorbește de la sine despre echipa noastră.
Nu cred că am fost mult prea încrezători sau ceva de genul acesta după ce am început cu 3-0. Pur și simplu cred că se întâmplă să joci mai slab. I se întâmplă oricui pe parcursul unui sezon. Uneori o echipă are căderi în joc, câteodată explicabile, alteori nu, dar se întâmplă. Ne antrenăm șapte zile pe săptămână pentru un meci. Se poate întâmpla ca tocmai în ziua în care se joacă meciul să nu poți să performezi așa cum îți dorești.
Până la urmă în meciurile cu Clujul și Piteștiul am avut două situații în care jocul a depins de modul în care ne-am apărat. La meciul pierdut am avut nevoie de 5 secunde de apărare bună. Nu am făcut-o și am pierdut. La meciul câștigat ne-am apărat cum trebuie pe final, am obținut intercepția și am câștigat. Eu cred că până la urma așa se explică cele două meciuri.”
Despre meciul următor, programat a se desfășura la Craiova, Dani a opinat:
„Principalul factor ar putea fi publicul. Craiova este cu totul altă echipă pe teren propriu față de cea care joacă în deplasare. Este o echipă imprevizibilă, care ne-a arătat că poate să bată pe oricine, dar în același timp poate să piardă cu oricine. Trebuie să ne concentrăm asupra jocului nostru. Dacă respectăm ceea ce pregătim și plănuim din punct de vedere tactic, sunt de părere că avem o șansă bună să câștigăm.
Punctele lor forte sunt, după părerea mea, jucătorii români. Mă refer la Burlacu și Popescu. Amândoi au o foarte bogată experiență, iar echipa se strânge în jurul lor.”
Fundașul CSM-ului a vorbit și despre rolul său în echipă:
„În ceea ce mă privește, voi juca atât cât va considera antrenorul. Nu pot eu să decid acest lucru și nu știu în ce măsură folosirea mea depinde de alți jucători din echipă. Eu trebuie doar să mă pregătesc cum trebuie. Firește, în cazul unei absențe importante întreaga rotație de schimbă într-o echipă. Dar eu ca jucător trebuie să fiu pregătit în orice moment, indiferent că există sau nu accidentați între colegii mei de echipă.
Vin după o accidentare foarte grea. Am avut probleme și în vară, deoarece nu am putut să mă pregătesc așa cum mi-aș fi dorit. S-au strâns multe luni de inactivitate, însă nu mă dau în spate. Joc pentru Oradea, o echipă căreia nu îi este frică de presiune. În prezent sunt apt 100% și acest lucru îmi permite să mă pregătesc cât mai bine la antrenamente.”
Meciul dintre SCM U Craiova și CSM CSU Oradea se va desfășura luni (09.11), cu începere de la ora 20, fiind găzduit la Sala Sporturilor din Craiova.
Foto: Roby Boros