Declarații de la conferința de presă a echipei CSM Digi Oradea, din 17.09.2014

Miercuri (17.09), la sala mică a Primăriei Oradea, a avut loc o conferință de presă la care au participat președintele CSM Oradea, Florin Birta și antrenorul principal al campioanei României la polo, Dorin Costrăș. Cei doi au fost însoțiți la întâlnirea cu presa de jucătorii Milos Korolija și Marko Avramovic, noile achiziții ale echipei.

În cadrul întâlnirii s-au făcut referiri la solicitarea federației de specialitate ca echipa orădeană să nominalizeze care dintre cei patru jucători străini aflați sub contract cu CSM-ul vor juca în competițiile interne. Potrivit regulamentului în vigoare o echipă poate să folosească cel mult trei jucători străini, însă nu este precizat că aceștia nu pot fi rotiți de la un meci la altul.

Iată ce au declarat reprezentanții CSM Digi Oradea la conferința de presă:

Florin Birta
„Este o interpretare tendenţioasă a regulamentului, pentru că în mod normal toţi cei patru străini ar avea drept de joc, dar numai trei dintre ei într-un meci. Aşa se întâmplă şi în alte campionate din Europa. Conducerea federaţiei, care este formată la ora actuală din doar doi oameni (Cristian Iordache şi Florin Niţă – n.r.), pare să facă jocurile principalei noastre adversare, Steaua. Dacă nu vom avea câştig de cauză, suntem decişi să acţionăm federaţia în justiţie. Observăm o adversitatea aproape făţişă din partea federaţiei împotriva clubului nostru. Dacă vom vedea însă că nu suntem doriţi în campionatul României, vom studia şi posibilitatea de a evolua altundeva. Echipa noastră se bucură de prestigiu şi respect în Europa, pe care ni le-am cucerit prin munca şi eforturile noastre, Nu merităm şi nu admitem să fim bătaia de joc a federaţiei”.

Dorin Costrăș
„Cred că tot noi suntem favoriţi la titlul naţional şi în Cupă, nici nu îmi pun această problemă. Steaua s-a întărit mult, la fel şi Sportul Studenţesc şi mă bucur că vom avea adversare redutabile în campionat. Indiferent cine va fi campioană, doresc ca ea să fie stabilită pe merit şi nu prin jocuri de culise. Pornim cu speranţa că vom putea repeta şi performanţa din sezonul trecut din Liga Campionilor”.

Milos Korolija
„Cunosc mai demult echipa din Oradea, am evoluat împotriva sa când jucam la Partizan şi la Radnicki. Ştiu că este un club serios, care a câştigat opt titluri consecutive şi sunt bucuros să pot evolua aici. Voi face tot ce pot pentru realizarea obiectivelor noii mele formaţii”.

Marko Avramovic
„Am auzit numai cuvinte frumoase despre echipa orădeană de la colegii mei, Pjetlovic şi Cupic. Ca urmare, nu am ezitat să dau curs ofertei de la Oradea, ştiind că este o echipă în ascensiune, care joacă în Liga Campionilor. Sper să realizăm performanţe cât mai bune”.

Declarații preluate de pe site-ul www.bihon.ro
Foto: Dan Ille (oradeabestphoto.ro)