Declarații George Tăutu și Șerban Sere referitor la secția de handbal, la încheierea sezonului 2021/22

George Tăutu, antrenorul principal al echipei de handbal masculin CSM Oradea, a participat la conferința de presă de final de sezon competițional 2021/22. Aceasta a avut loc marți (31.05), la Oradea Arena.

Iată ce a declarat tehnicianul CSM-ului:

„A fost cel mai greu sezon pe care eu l-am avut ca antrenor principal. Foarte multe meciuri, probleme cu accidentările și de sănătate. Pandemia ne-a afectat și pe noi, iar efectele acesteia și-au spus cuvântul din plin.

Pot să spun că pe lângă faptul că a fost cel mai greu, a fost și cel mai bun sezon pentru mine în calitate de antrenor principal la nivel de seniori. Am avut un rezultat bun spre foarte bun. Nu a fost cel mai bun, ne-am clasat pe locul 3, dar din cauza accidentărilor nu ne-am putut clasa pe locul 1. Pe care consider că puteam să-l obținem dacă nu aveam parte de accidentări.

Am avut o perioadă, în playoff, când am avut programate patru meciuri în decurs de două săptămâni. Au fost meciuri grele, deoarece am întâlnit echipele de top ale celui de-al 2-lea eșalon al țării, iar acest program și accidentările ne-au afectat. Nu mai zic despre deplasările de 14-15 ore la Galați sau Medgidia.”

Referitor la nivelul competiției, respectiv la aportul tinerilor jucători din echipă, George Tăutu a precizat:

„Nu au lipsit meciurile competitive, deplasările grele și așa mai departe. Un aspect foarte important este legat de faptul că prin prisma problemelor cu accidentările am fost nevoit să improvizez, atât în primul 7, cât și în rotație. Nu de puține ori jucătorii tineri ne-au ajutat și au făcut față cu brio, depășind așteptările.

Am obținut rezultate remarcabile în deplasări unde în alți ani era imposibil să câștigăm. Așa cum este Odorheiu Secuiesc sau Sighișoara. Eu sunt foarte mulțumit de parcursul echipei și pentru ceea ce am realizat. Am un respect deosebit pentru băieți. Probabil, dacă nu aveam probleme de efectiv, puteam să terminăm pe primul loc. Poate chiar neînvinși. Asta în condițiile în care cel mai probabil alte echipe au avut un buget superior nouă.

Am avut mai mulți jucători tineri, care au început handbalul cu mine, ce au impresionat. Eu pot să spun că 90% din componenții generației 2002-03 s-au lăsat de sport din cauza pandemiei. Cei care au rămas în program au făcut pași importanți. Aici pot să-l remarc pe Szasz Csongor, căruia i-am ghidat primii pași în handbal și care a lucrat cu mine și colegii mei de atunci și până acum.”

Referitor la viitor, George Tăutu a declarat:

„Eu nu pot să declar că am preferințe. Rămâne să stabilim ce obiective va avea clubul, ce ni se va oferi, pe ce anume ne vom putea baza. Eu mi-aș dori să dezvoltăm această secție în județ. Nu avem o bază de juniori. E foarte greu să nu ai un nucleu, să nu ai continuitate. Când 80% din echipă se schimbă în fiecare an avem o problemă.

Prin urmare subliniez că este necesar să ne focusăm pentru dezvoltarea sectorului juvenil. Trebuie să avem o bază pentru că de acolo pornim. Sigur, putem să sperăm să creștem și la nivel de seniori. Eu îmi doresc acest lucru, dar fără un fundament, fără o bază solidă, ne va fi foarte greu.

În acest sens, eu sunt bucuros că de pe urma muncii mele un jucător tocmai a fost legitimat în Liga Națională. Este vorba despre Szabo Benjamin, legitimat de Poli Timișoara.

Pe de altă parte, în Oradea există Liceul Sportiv, acolo unde catedra de handbal are un singur post. Este imposibil să creezi o piramidă la nivel juvenil cu un singur antrenor. Nu ai cum să pregătești patru generații de unul singur. Eu cred că de aici putem sau trebuie să începem cu rezolvarea problemelor.”

La încheierea conferinței de presă, Șerban Sere – directorul CSM Oradea – a anunțat că Federația Română de Handbal a transmis o adresă oficială prin intermediul căreia echipa din Oradea este invitată în Liga Națională. CSM Oradea nu va putea onora această invitație din cauza limitelor de natură financiară în ceea ce privește bugetarea clubului la modul general.

Iată ce a declarat Șerban Sere referitor la echipa de handbal:

„Avem o strategie pentru sporturile de echipă. De exemplu, la baschet există o finanțare de 400.000 euro din sponsorizări. Sumă de bani strânsă după foarte mult efort și muncă. Ideea este că această sumă există, este reală. Direcția este clară: fie vom găsi soluții să atragem finanțare din privat mai mare, fie ne vom adresa Primăriei Municipiului Oradea în speranța că va fi suplimentat bugetul clubului. Mai departe există două variante pentru clubul nostru: să mergem mai departe cu alegerea unor sporturi targetate pentru a face performanță ori vom dilua toate secțiile și vom atinge un nivel de mediocritate la fiecare disciplină sportivă.

La polo avem o datorie morală pentru tradiția existentă în polo. Avem infrastructură, avem un număr foarte mare de practicanți și avem o piramidă clară. Este un lucru cert și de care suntem convinși că va continua în această manieră. Există un cumul de factori ce ne determină să susținem secția de polo la acest nivel. Totodată, suntem foarte aproape de a aduce echipa de seniori acolo unde ne dorim, adică în fruntea poloului românesc.

La handbal remarc marile probleme pe care le avem. Nu avem o piramidă foarte clară de la nivel juvenil până la seniori. Ipotetic să zicem că mergem în Liga Națională. Noi va trebui să construim o echipă complet nouă. Noi prin Liceul Sportiv, la Oradea, avem o singură grupă, a cărei categorie de vârstă nu îi permite să joace la nivel de seniori. Așadar, ar trebui să aducem 15-20 jucători din altă parte. Dacă am avea suma de 700.000 euro la dispoziție pentru secția de handbal, am putea construi o astfel de echipă, care să se lupte pentru evitarea retrogradării. Acestea sunt sumele existente în handbal la această oră. Nu cred că se știe ce bugete alocă echipele de handbal din prima ligă. De exemplu Timișoara, echipă cu care ne-am întâlnit la barajul de săptămâna trecută, are acest buget. Nu mai zic de alte echipe unde sumele alocate într-o singură secție sunt incredibile.

La baschet există această piramidă la nivel juvenil. De-a lungul unui interval de 8-10 ani de zile s-a format această piramidă. Avem selecție, avem copii, cu care putem să construim echipe la nivel juvenil. Avem la ora actuală trei jucători sub 20 ani, formați în programul nostru, care au jucat cu regularitate în Liga Națională în ultimul sezon. Atât noi, la CSM Oradea, cât și Liceul Sportiv, desfășurăm o muncă în acest sens de ani de zile. Este rodul muncii desfășurate în mai bine de un deceniu. Avem baza, avem interes din partea sponsorilor, care își doresc vizibilitate. Pe care primul eșalon și cupele europene o oferă.

Sunt sigur că există oameni care își doresc alte discipline în prim plan. Îi înțeleg foarte bine, dar eu sunt aici și văd cum se lucrează, ce se face, ce avem și ce nu avem. Fără un implant financiar masiv sau fără un sistem piramidal în sectorul juvenil pe baza unui proiect bine definit, este pur și simplu imposibil să performăm la mai multe discipline. Bugetul orașului este limitat, iar strategia orașului este complicată. Prin faptul că bugetul orașului nu ajunge pentru cofinanțarea proiectelor europene, devine limpede că nu putem să avem așteptări la o dublare sau triplare a bugetului CSM Oradea.

Referitor la finanțarea privată am auzit tot felul de teorii că există temeri cu privire la faptul că orice astfel de finanțare este direcționată către secția de baschet. Pentru orice finanțare privată există contracte de sponsorizare cu destinație fixă. Aceștia se direcționează exact acolo unde doresc sponsorii.

Știu că sunt locuri în România în care se preferă finanțarea masivă în sportul de performanță, din bani publici, în detrimentul infrastructurii orașului respectiv. La Oradea nu e cazul de așa ceva după cum bine se știe. În ceea ce ne privește, am rugămintea să chestionați toți sportivii și antrenorii clubului, toți oamenii care activează la CSM Oradea, dacă și în ce condiții își încasează drepturile salariale în ultimii cinci ani de zile. Eu sunt deschis la discuții și aștept soluții din partea oricui, dar îi rog să vină cu idei și cu soluția implementării acestora. E ușor să stăm deoparte și să tragem concluzii. Eu aștept pe oricine cu soluții și un proiect.”