Rareș Pașca, extrema echipei CSM CSU Oradea, a participat la o conferință de presă premergătoare meciurilor cu Gaz Metan Mediaș din Liga Națională și Cupa României. Jucătorul în vârstă de 30 ani a prefațat aceste partide și a vorbit puțin despre ultimul joc disputat.
„Suntem într-o poziție bună în clasament la această oră. Ne așteaptă două meciuri grele, pentru că întâlnim o echipă periculoasă. Rezultatele nu o arată, cel puțin deocamdată, însă Mediaș ne poate surprinde dacă nu tratăm cum trebuie jocurile. E limpede că ne pot pune probleme foarte serioase. Sper că nu se va ajunge acolo. Îmi doresc să facem jocuri bune și să le încheiem victorioși.
Noi ne aflăm într-o poziție în care trebuie să câștigăm. Suntem conștienți de acest lucru. Gaz Metan vine la Oradea destul de relaxată, dar asta nu înseamnă că vin aici ca să piardă. Consider că presiunea este pe noi.
Mă aștept la un meci dificil sâmbătă, primul, cel de campionat. În opinia mea vor fi foarte agresivi și noi avem datoria să contrabalansăm acest lucru. Mediaș are nevoie de victorii în campionat și sunt ferm convins că va încerca să o obțină la Oradea.
În cupă avem un avantaj de 13 puncte pe care vom face tot posibilul să-l gestionăm.”
Despre meciul cu Dinamo, din etapa precedentă de campionat, numărul 8 a precizat:
„Nu știu ce să spun despre căderea din sfertul 4. Ni s-a mai întâmplat, suntem conștienți de acest lucru. Lumea vorbește și într-adevăr nu e plăcut să pierdem un avantaj important. Totuși, am reușit, cu o singură excepție, să câștigăm de fiecare dată în urma unor astfel de situații. Până la urmă cel mai important este că s-a terminat cu bine. Consider că atunci când vom rezolva această problemă va fi mult mai bine din toate punctele de vedere.
Explicații cu privire la aceste căderi îmi este greu să găsesc. Știu că am avut multe discuții cu colegii și cu antrenorii. Căutăm soluții și suntem conștienți că avem nevoie să corectăm acest aspect al jocului nostru. E posibil să intervină o oarecare relaxare, dar nu cred că asta e o explicație.”
Meciurile dintre CSM CSU Oradea și Gaz Metan Mediaș se desfășoară după următorul program:
LNBM, etapa a 10-a – sâmbătă (28.11), ora 19:00, netelevizat
Cupa României, tur 1, manșa 2 – luni (30.11), ora 18:00, la Digi 24 Oradea și DigiSport
Foto: Roby Boros