Sean Denison, pivotul canadian al CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat meciului câștigat în compania lui Sakarya BSB, în etapa a 3-a din sezonul regulat al FIBA Europe Cup – ediția 2018/19. El a ajutat consistent formația campioană a României în succesul, scor 86-84, obținut miercuri (31.10), la Arena Antonio Alexe.
Autor a 15 puncte, 4 pase decisive, 2 recuperări și 2 intercepții, fără posesie pierdută pentru 16 la eficiență în peste 30 minute de joc, Sean Denison a declarat:
„A fost un meci foarte dificil, decis chiar la final. Putea să se termine oricum, dar sunt fericit că am câștigat, mai ales având în vedere criza de rezultate pe care o parcurge echipa noastră.
Am avut câțiva jucători care în acest meci au făcut pasul în față, și-au asumat responsabilitatea și au contribuit consistent. A fost un meci foarte solicitant din punct de vedere fizic, pe care cred că l-am câștigat datorită faptului că am deschis jocul mai bine și am menținut un nivel de joc foarte bun până la final.
Desigur, Sakarya dispune de niște jucători foarte buni și este dificil să menții un avantaj consistent. Ei au avut o reacție în repriza secundă, dar în cele din urmă au găsit o picătură de inspirație suplimentară față de turci și mă bucur că am triumfat. Vreau să felicit pe Sakarya pentru că nu a renunțat și a luptat până la final.
Mă bucur pentru Kris (Richard) pentru felul în care a jucat tot meciul și pentru că a completat o prestație foarte bună cu coșul victoriei. Sunt fericit pentru el, deoarece este un jucător foarte bun, dar și pentru noi, deoarece aveam mare nevoie de un astfel de rezultat.
Aș mai spune că majoritatea dintre noi, jucătorii de baschet, am ales această meserie pentru că acest sport îți oferă astfel de episoade. Este un sentiment extraordinar să fii parte dintr-un astfel de spectacol.”
Întrebat cum se simte după primele două meciuri de la revenirea pe parchet, Denison absentând aproximativ o lună și jumătate din cauza unei rupturi musculare, pivotul originar din Canada a declarat:
„Mă simt bine. Pot să spun că împreună cu staff-ul tehnic și cel medical, am decis să o luăm încet, să nu forțăm și să intru în momentul în care sunt recuperat 100%. Am lucrat foarte mult cu preparatorul fizic (Marius Marinău) și cred că mi-a fost de mare folos. Un alt aspect important este că mi-am găsit locul în echipă și mă simt bine alături de acești băieți. Este adevărat, cu majoritatea dintre ei am jucat în sezonul trecut, astfel încât nu a fost dificil să mă readaptez la jocul cu echipa.”
De notat că meciul cu Sakarya BSB a consemnat reîntâlnirea lui Sean Denison cu Orçun Göllü, fost coleg al jucătorului canadian la Tofas Bursa în urmă cu un deceniu. Göllü este actualmente managerul echipei din Sakarya.
Foto: Roby Boros / www.fiba.basketball