Șerban Sere, managerul CSM CSU Oradea, a participat la o conferință de presă în cadrul căreia s-a discutat despre debutul sezonului regulat în Liga Națională de baschet masculin – ediția 2015/16. El a prefațat jocul de la Craiova, programat a se desfășura luni (09.11), ora 20.
„Ne așteaptă o deplasare deloc ușoară, la Craiova. Întâlnim un adversar cu experiență, ce are în alcătuire jucători periculoși. Suntem conștienți de faptul că adversarul mizează foarte mult pe Cătălin Burlacu și vom avea o treabă dificilă de a ne apăra împotriva lui. În primul rând va trebui să ne concentrăm pentru a împiedica aruncările sale de trei puncte, dar sunt încrezător în armele noastre. Eu cred că avem un lot superior valoric și sunt de părere că avem un joc colectiv mai bun. Asta este ceea ce cred eu, rămâne să vedem dacă putem să demonstrăm în teren.
Publicul oltean este cunoscut ca fiind unul pătimaș. El are capacitatea să poarte echipa favorită spre victorie, dar acesta se poate întoarce împotriva jucătorilor Craiovei deoarece publicul de acolo nu te iartă dacă nu prestezi la cel mai înalt nivel. Totuși, Craiova este cunoscută ca fiind o echipă redutabilă pe teren propriu și sunt convins că vor face tot ce depinde de ei pentru a învinge. Eu cred că presiunea va apăsa pe umerii lor de această dată.
În ceea ce ne privește, o victorie ne-ar aduce multe de câștigat, pe lângă cele două puncte în clasament.”
Referitor la situația actuală a echipei, managerul roș-albaștrilor a admis că nimeni nu este fericit pentru prestația din ultimele jocuri, dar a subliniat că nivelul de apărare al CSM-ului a fost constant bun și că această fază a jocului de baschet este adesea determinantă în stabilirea rezultatului final.
„Per total, ca rezultate obținute, suntem foarte mulțumiți. În schimb, jocul a lăsat de dorit în ultimele meciuri, chiar dacă, rezultatele, așa cum am spus, au fost bune. Știm să ne facem autocritica și vom încerca să ne corectăm deficiențele. Nu ne ascundem după deget în legătură cu acest lucru.
Pe de altă parte, nu facem o tragedie. Suntem la început de sezon și lucrurile se pot regla. Dacă ne amintim, în sezoanele trecute am avut mai mereu perioade în care jocul nostru a lăsat de dorit, după care ne-am revenit. Țin să amintesc că aceeași echipă a învins Steaua și Mureș în deplasare, prestând un baschet de calitate, similar celei care a jucat mai puțin încântător în ultimele două meciuri.
Ținem cont și de faptul că accidentarea lui Bogdan Țîbîrnă a creat nișlte modificări în jocul echipei și în rotație. De altfel, mai mulți jucători au fost utilizați în alt mod decât ei s-au pregătit în toate perioada premergătoare problemei medicale întâmpinare și pot să spun că nu e ușor să faci trecerea de la o poziție la alta în echipa noastră.
Desigur, am remarcat că în deplasare am avut prestații mai bune decât în jocurile de pe teren propriu. Probabil unii jucători nu s-au obișnuit cu o oarecare presiune ce ne apasă în fața propriului public. Altă explicație în acest moment e greu de găsit.
Pregătirea și antrenamentele sunt foarte bune. Din acest punct de vedere nu există dubiu în opinia mea. Oricum nu există o rețetă magică. Calea cea mai bună este să muncim. Am avut discuții individuale cu jucătorii, ne-am făcut o imagine clară și cred că în cele ce urmează vom putea să ne îmbunătățim jocul și să obținem noi victorii.
Referitor la faza defensivă trebuie să remarcăm faptul că echipa noastră se descurcă foarte bine. Am încasat 68 puncte de la o echipă precum Clujul, respectiv 60 de la una ca Piteștiul. De asemenea, chiar dacă nu toată lumea consultă acest aspect, Oradea are cea mai bună defensivă din punct de vedere statistic în prima parte a acestui campionat. Până la urmă ofensiva poate să oscileze, însă apărarea este cea care dă tonul și cred că ea aduce victoriile. Lucru care s-a confirmat în cazul nostru la ultimul meci.”
Foto: Roby Boros