Drumul spre promovarea în primul eșalon baschetbalistic al României (III) – Turneul final

Clubul Sportiv Municipal Oradea a deschis secția de baschet masculin în primăvara anului 2004. Conducerea clubului a concretizat discuțiile cu CA Oradea, echipă care a evoluat în ediția 2003/04 a Diviziei B la baschet masculin și a preluat amintita grupare, deschizând astfel drumul spre performanță în disciplina cu mingea la coș.

În articole anterioare am prezentat parcursul lui CSM Oradea în faza regulată și în turneul semifinal al Diviziei B la baschet masculin – ediția 2004/05. În cele ce urmează prezentăm parcursul echipei în perioada premergătoare turneului final, respectiv rezultatele obținute la turneul final de promovare.

Premergător turneului final, mai exact în intervalul de aproximativ două săptămâni între turneul semifinal și cel de promovare, CSM Oradea a susținut o serie de meciuri amicale. Este vorba desore patru confruntări cu prim divizionara Elba Timișoara. Astfel, două jocuri s-au desfășurat pe Bega, iar celelalte două la Oradea. Primul meci desfășurat în Timișoara a revenit bănățenilor cu scorul de 92-64, iar al 2-lea a fost adjudecat de bihoreni cu 85-80. Apoi, cele două partide desfășurate la Oradea au fost adjudecate de timișoreni cu 91-77, respectiv 86-69.

Turneul final s-a desfășurat la Arena Antonio Alexe din Oradea, între 25 și 29 mai 2005. Formația orădeană a susținut patru partide în cadrul acestui eveniment.

Meciul 1, CSM Oradea vs CSȘ Târgoviște 82-56 (21-11, 24-17, 16-7, 21-21)

Marcatorii echipei orădene au fost Laurențiu Pacioga 18 puncte, Andrei Mandache 15, Attila Vereş 14, Bogdan Betea 14, Șerban Sere 12, Lajos Szijarto 7, Titus Nicoară 2.

Meciul 2, CSM Oradea vs CSȘ Râmnicu-Vâlcea 81-58 (24-11, 24-15, 18-11, 15-21)

Marcatori: Bogdan Betea 25 puncte, Attila Vereş 13, Șerban Sere 12, Gabi Viciu 8, Andrei Mandache 7, Lajos Szijarto 6, Laurențiu Pacioga 4, Claudiu Alionescu 3, Titus Nicoară 3.

Meciul 3, CSM Oradea vs Sportul Studențesc 91-48 (31-13, 18-10, 23-10, 19-16)

Pentru CSM Oradea au punctat Attila Vereş 18 puncte, Laurențiu Pacioga 17, Titus Nicoară 10, Șerban Sere 9, Andrei Jurcan 8, Andrei Pascu 7, Bogdan Betea 6, Lajos Szijarto 6, Andrei Mandache 5, Gabi Viciu 3, Călin Bob 2.

Meciul 4, CSM Oradea vs BC Mureș 57-39 (12-13, 15-5, 10-7, 20-14)

În acest meci au punctat Șerban Sere 23, Bogdan Betea 10, Titus Nicoară 8, Andrei Mandache 7, Laurențiu Pacioga 4, Attila Vereş 3, Călin Bob 2.

Clasamentul final al turneului de promovare a fost următorul:

  1. CSM Oradea – 4/0 8 puncte
  2. BC Mureș – 3/1 7 puncte
  3. CSȘ Râmnicu-Vâlcea – 2/2 6 puncte
  4. CSȘ Târgoviște – 1/3 5 puncte
  5. Sportul Studențesc – 0/4 4 puncte

CSM Oradea a avut un coșaveraj general de 311-201, adică a avut o medie de 77.8 puncte marcate pe meci și 50.3 încasate.

Liderii echipei la numărul de puncte marcate în cadrul turneului final au fost: Șerban Sere – 56 puncte (14.0 pe meci), Bogdan Betea – 55 puncte (13.8), Attila Veres – 48 puncte (12.0), Laurențiu Pacioga – 43 puncte (10.8), Andrei Mandache – 34 puncte (8.5), Titus Nicoară – 23 puncte (5.8).

Roș-albaștrii au terminat sezonul cu un bilanț general de 30 victorii și o înfrângere, câștigând ultimele 29 meciuri disputate, incluzând cinci la turneul semifinale și patru la turneul final.

Lotul de jucători utilizat în sezonul 2004/05: Attila Veres, Şerban Sere, Andrei Jurcan, Călin Bob, Lajos Szijarto, Andrei Pascu, Titus Nicoară, Adam Kiss, Gabriel Corb, Horia Hora, Laszlo Lazar, Claudiu Alionescu, George Opriş, Laurenţiu Pacioga, Andrei Mandache, Gabriel Viciu și Bogdan Betea.

Staff-ul tehnic a fost alcătuit din Zoltan Kosa și Alin Cureș. o contribuție importantă a avut Dragoș Oprea, antrenor la LPS Bihorul Oradea. De altfel, echipele de juniori ale liceului sportiv au furnizat tineri jucători CSM-ului de-a lungul întregului sezon competițional.

Astfel, CSM Oradea a obținut promovarea în Divizia A (primul eșalon baschetbalistic al României). Din toamna anului 2005, roș-albaștrii au evoluat în cea mai importantă competiție baschetbalistică din țara noastră.