Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Oradea a parcurs o nouă etapă importantă în startul noului sezon competițional. După ce jucătorii au ajuns cu bine la Oradea în cursul zilei de joi, prima zi de lucru în stagiunea 2014/15 a cuprins două momente noi.
Dimineața devreme jucătorilor le-au fost recoltate probe biologice și au efectuat vizita medicală, pentru ca în jurul amiezei aceștia să treacă, în ordine, în cabinetul medicului sportiv. Ziua s-a încheiat cu întrunirea, în premieră, a întregii echipe. Nu au lipsit antrenorul principal – Cristian Achim, managerul secției de baschet – Șerban Sere, respectiv președintele clubului – Florin Birta. De asemenea, au participat preparatorul fizic – Igor Ranisavljev, al cărui rol va fi extrem de important în următoarele săptămâni, precum și fizioterapeutul – Cristian Dan.
După un scurt discurs al antrenorului, jucătorii au efectuat o primă ședință de antrenament care s-a întins pe durata a ceva mai mult de 90 minute. Igor Ranisavljev a coordonat întregul antrenament după ce s-a consultat în prealabil cu antrenorul principal al echipei. Zece jucători au participat la această ședință: Marcus Hatten, Daniel Popescu, Horia Hora, Daniel Dillon, Radovan Markovic, Vujadin Subotic, Rareș Pașca, Sergiu Pop, Ante Krapic și Gary McGhee.
În continuare sunt programate trei zile pline de pregătire pe plan local, după care – în cursul dimineții de marți (12.08) – se va pleca în cantonament, la Debrecen, acolo unde echipa va petrece 12 zile.
Luni (11.08), se va consemna un nou episod important în debutul noului sezon competițional. Cu începere de la ora 14, în sala mică a Primăriei Municipiului Oradea, este programată prima conferință de presă a secției de baschet. În cadrul acesteia vor fi prezentate noile achiziții ale echipei.