Echipa de baschet continuă pregătirile pentru noul sezon competițional

Echipa de baschet masculin CSM Oradea a demarat cea de-a 2-a săptămână din perioada precompetițională. Luni (25.08) a avut loc primul antrenament al săptămânii, cu o noutate. Este vorba despre prezența căpitanului echipei, Bobe Nicolescu.

Extrema în vârstă de 28 ani, jucător aflat în fața celui de-al 11-lea sezon din carieră, toate în uniforma roș-albastră, a beneficiat de o săptămână de vacanță după ce a încheiat parcursul cu echipa națională a României, încununat prin câștigarea grupei din care a făcut parte și implicit prin avansarea tricolorilor în campania de calificare FIBA Basketball World Cup 2027.

Nicolescu s-a alăturat celorlalți componenți ai echipei. Aceștia muncesc din greu sub îndrumarea antrenorilor Cristian Achim, Radovan Markovic, David Karsai și Marius Marinău. De asemenea, echipa medicală este implicată în tot procesul, sportivii fiind monitorizați cu atenție din punct de vedere al capacității actuale de efort.

Ședințele de antrenament vizează pregătirea fizică, absolut necesară pentru a putea face față unor luni în care vor fi programate câte două meciuri pe săptămână aproape fără excepție. În paralel se desfășoară antrenamente specifice, elementele tehnico-tactice și de omogenizare din punct de vedere baschetbalistic fiind extrem de importante și urgente în condițiile în care la startul oficial al sezonului competițional sunt programate meciuri cu caracter eliminatoriu, adică decisive.

Echipei i se va alătura pe parcursul acestei săptămâni sportivul american Thomas Bropleh. Acesta va ajunge la Oradea în decursul după-amiezei de marți, urmând ca miercuri la prima oră să efectueze controlul medical. Ulterior, dacă totul este în regulă din acest punct de vedere, Thomas se va alătura noilor săi colegi în antrenament.