Echipa de baschet își reia activitatea după intrarea în noul an calendaristic

Echipa de baschet masculin CSM-U Oradea și-a încheiat activitatea pe anul calendaristic 2014. La mai bine de patru luni și jumătate de la momentul reunirii echipei pentru sezonul competițional 2014/15, sportivii au primit aproximativ două săptămâni de vacanță. Staff-ul tehnic și-a dorit o vacanță mai scurtă, însă decizia este forțată de problemelor medicale existente.

Imediat după închierea ultimului joc oficial din anul 2014, disputat sâmbătă (20.12), jucătorii au luat o bine meritată vacanță, la capătul a aproximativ 30 meciuri (oficiale și de pregătire), deplasări lungi și obositoare, dar mai ales o serie incredibilă de probleme medicale. Staff-ul tehnic a luat decizia de a intra imediat în vacanță în condițiile în care unii jucători se confruntă cu probleme medicale, iar alții sunt supra solicitați și epuizați din punct de vedere fizic ca urmare a unui program aglomerat, în cadrul căruia aceștia au fost nevoiți să acopere lipsurile resimțite în urma absenței accidentaților. Nu trebuie omis faptul că, în mod regretabil, echipa de baschet a fost eliminată în primul tur al Cupei României, astfel încât reluarea activității se poate face mai târziu decât ar fi fost cazul dacă CSM-U Oradea ar fi avansat în sferturile de finală ale competiției eliminatorii, programate a se desfășura în primele zece zile ale anului 2015.

Reunirea echipei este programată după intrarea în noul an calendaristic. Roș-albaștrii se vor antrena pentru prima dată în 2015 pe data de 3 ianuarie. Până la startul returului în Liga Națională, CSM-ul se va pregăti din punct de vedere fizic sub comanda lui Igor Ranisavljev, preparatorul fizic alături de care roș-albaștrii au obținut rezultatele din ultimii trei ani. Este evident faptul că în perioada rămasă până la startul returului nu se va putea efectua un ciclu complet de încărcare în condițiile în care jucătorii vor avea nevoie și de o perioadă de descărcare înaintea începerii returului.

Foto: Roby Boros