Echipa de handbal a cedat pe teren propriu în confruntarea cu HCM Sighișoara

Echipa de handbal masculin CSM Oradea a pierdut partida susținută în cadrul etapei a 13-a din Seria D a Diviziei A – ediția 2018/19. Formația antrenată de George Tăutu a cedat pe teren propriu în confruntarea cu HCM Sighișoara, scor 29-34.

Partida a avut o primă repriză foarte echilibrată. Aceasta a fost adjudecată de gazde la limită, scor 17-16. Elevii lui George Tăutu au reușit să se desprindă la trei lungimi în debutul reprizei a 2-a, însă Sighișoara a replicat prompt și a trecut la conducere. Oaspeții s-au desprins la șapte goluri în ultimele zece minute de joc, controlând situația până la final.

Marcatorii echipei orădene au fost: Cosmin Liberț – 10 goluri, Devid Munea – 6, Cătălin Crăciun – 4, Bogdan Cîrchea, Petru Pomian, Răzvan Radu – 2 goluri fiecare, Adrian Mihăilescu – 1 gol. În replică, Ovidiu Irimia a înscris 9 goluri pentru CSM Sighișoara.

În urma acestui rezultat, CSM Oradea are opt victorii și cinci înfrângeri, iar cu un total de 24 puncte se menține pe locul al 3-lea în clasament. Echipa din Sighișoara are 27 puncte și urcă, cel puțin provizoriu, pe prima poziție a Seriei D. HC Szejke Odorhei are 25 puncte și ocupă locul al 2-lea, având un meci mai puțin disputat.

Următorul meci al CSM-ului are loc sâmbătă (23.02), cu începere de la ora 13:00, tot la Arena Antonio Alexe. Adversar va fi Potaissa Turda II. Intrarea este liberă.

Foto: Roby Boros