Echipa de handbal CSM Oradea a disputat două partide de verificare în compania prim divizionarei Steaua București. Acestea au avut loc la Arena Antonio Alexe în cursul zilelor de joi și vineri. Partidele au fost adjudecate de bucureșteni cu scorul de 29-27, respectiv 25-22.
Antrenorul Sebastian Tudor a folosit următorii jucători în partidele cu Steaua: Marius Bistrean, Adrian Gale şi Flaviu Duma – portari, Devid Munea, Paul Nemenco, Eduard Szylagyi, Stelian Babici, Răzvan Farcaş, Alexandru Farcaş, Cătălin Crăciun, Angelo Svododa, Georgel Haiduc, Răzvan Niţu, Cristian Suciu, Sebastian Polocoşer şi Alin Drăgan – jucători.
Potrivit ebihoreanul.ro, principalii remarcați ai CSM-ului au fost Sebastian Polocoșer – 6 goluri, în primul meci, respectiv Stelian Babici – 5 goluri, în cel de-al 2-lea.
Programul de pregătire al echipei de handbal continuă cu două jocuri de pregătire, programate pentru marți și miercuri. CSM Oradea întâlnește, tot la Arena Antonio Alexe, pe CSM București (marți, ora 18), respectiv pe HC Adrian Petrea Reșița (miercuri, ora 11).
Foto: Roby Boros