CSM Oradea a fost învinsă de Dinamo București, scor 31-35, într-un meci contând pentru etapa a 7-a din Liga Națională la handbal masculin – ediția 2022/23. Partida s-a disputat în devans, luni (29.08), la solicitarea campioanei în exercițiu a României. Confruntarea a fost transmisă în direct pe Pro Arena.
Jocul a fost echilibrat în primele 20 minute. CSM-ul a reușit chiar să treacă la conducere, scor 7-5, după nouă minute. A urmat un parțial de 8-2 în favoarea lui Dinamo, dar elevii lui George Tăutu au reacționat și au restabilit egalitatea la 15 și la 16. Avantajul a urcat după pauză, formația gazdă desprinzându-se la un maxim de șapte goluri, scor 29-22, la jumătatea reprizei a 2-a. Finalul confruntării a adus revirimentul roș-albaștrilor. Ei s-au apropiat la trei goluri, scor 33-30, în minutul 56 al întâlnirii.
Djukic a reusit 9 goluri, Ivancenco a marcat 7 goluri, Turcu a înscris de 5 ori, iar Oargă a punctat în 4 rânduri pentru CSM Oradea. Szasz a contribuit cu două goluri, iar Aungurenci și Kovacs au marcat câte 1 gol fiecare. De cealaltă parte Humet a marcat de 9 ori.
CSM Oradea înregistrează cea de-a 2-a înfrângere, însă a lăsat o impresie solidă în ambele partide disputate la București. Următorul meci se anunță extrem de important. Bihorenii primesc vizita lui CSM Vaslui, într-un meci contând pentru etapa a 2-a. Jocul se va desfășura duminică (04.09), ora 17, la Arena Antonio Alexe. Vom reveni cu informații referitor la comercializarea biletelor pentru acest meci.