Echipa de handbal vizează a 10-a victorie consecutivă

Echipa de handbal CSM Oradea susține sâmbătă (29.11), cu începere de la ora 16, meciul contând pentru etapa a 11-a în Divizia A, Seria B – ediția 2014/15. Adversar este Național Sighișoara.

Elevii lui Sebastian Tudor au o serie activă de nouă victorii. De altfel, CSM-ul a pierdut ultima dată în etapa inaugurală a noului sezon handbalistic, la Craiova. De atunci bihorenii au avut un parcurs foarte bun, urcând pe poziția a 2-a a clasamentului cu trei etape înaintea terminării turului.

În schimb, gruparea din Sighișoara a înregistrat trei victorii și un rezultat de egalitate, fiind depășită de șase ori în actuala ediție de campionat. Prin urmare, vizitatorii de sâmbătă se situează pe locul al 9-lea în ierarhia generală a seriei.

Meciul va fi oficiat de tandemul Ghiocel – Rotundu, din Timișoara.

Acesta este ultimul meci înaintea derby-ului cu HC Adrian Petrea Reșița, liderul seriei, formație ce a câștigat absolut toate partidele susținute până la această oră. Aceasta echipă are o deplasare dificilă în etapa a 11-a, jucând la Craiova, pe terenul celei de-a 3-a clasate înaintea etapei.

Foto: Roby Boros