CSM Digi Oradea a pierdut prima manșă a dublei cu Waspo Hannover, din playoff-ul Ligii Campionilor la polo – ediția 2016/17. Vicecampioana în exercițiu a României a fost depășită în Germania cu scorul de 12-7.
Jocul a demarat extrem de modest pentru elevii lui Kalman Kadar și Gheorghe Dunca. Germanii au punctat de cinci ori în primele opt minute de joc, interval în care Oradea nu a găsit ținta. Diferența a continuat să urce, scorul la pauză fiind de 9-2. Sferturile 3 și 4 au fost adjudecate la limită de CSM Digi, cu 3-2, respectiv 2-1. Astfel, diferența pe care orădenii au au de recuperat în manșa a 2-a este de cinci goluri.
Nicolae Diaconu și Mihnea Gheorghe au marcat de câte două ori. Tibi Negrean, Andrei Crețu și Max Costa au înscris câte o dată pentru CSM Digi. În replică, Darko Braguljan și Luka Sekulic au înscris de trei ori fiecare.
Manșa a 2-a se va desfășura la Oradea pe data de 9 noiembrie. Învingătoarea se califică pentru grupele Ligii Campionilor. Învinsa continuă în EuroCup, a 2-a competiție continentală din polo.
Foto: Christian Sandor