Echipa satelit a încheiat sezonul 2015/16 pe locul al 4-lea

CSM CSU 2 Oradea a participat la turneul final de Liga 1 la baschet masculin – ediția 2015/16 rezervat echipelor fără drept de promovare. Formația pregătită de către Alin Cureș și Valeria Scheiner a suferit trei înfrângeri și s-a clasat pe locul al 4-lea la încheierea celei de-a 2-a ediții a acestui campionat.

Oradea a pierdut primul meci de la acest turneu, disputat în compania Stelei CSM EximBank 2 București, scor 43-106. Alexandru Danciu a avut 11 puncte în această confruntare.

În ziua a 2-a, CSM CSU 2 a cedat cu BCM U 2 Pitești. Rezultatul final a fost de 55-91. În cadrul acestei confruntări, Ionuț Mihalcea a contabilizat 20 puncte, iar Mark Lajos Szilagyi a contribuit cu 18 pentru Oradea.

Ziua a 3-a, ultima a consemnat un eșec cu Dinamo București. Rezultatul final a fost de 36-98. Alexandru Danciu a avut 13 puncte, 5 recuperări, iar Mark Lajos Szilagyi a terminat cu 10 puncte și 4 recuperări pentru gruparea orădeană.

Echipa satelit a fost lipsită de serviciile jucătorilor de la formația de Liga Națională. Aceștia se află la Tîrgu Mureș, în aceeași perioadă fiind programate jocuri din finala campionatului în primul eșalon al țării.

Prin clasarea pe locul al 4-lea în competiția sateliților din totalul de 12 participante, CSM CSU Oradea va beneficia de o reducere de 5% la taxele către FR Baschet în sezonul competițional 2016/17.