Echipa satelit cedează la Craiova după două reprize de prelungiri

CSM CSU 2 Oradea a fost învinsă pe terenul lui CS Universitatea Craiova, scor 76-81, după două reprize de prelungiri în penultima etapă din sezonul regulat al Ligii 1 la baschet masculin – ediția 2023/24. Partida a avut loc luni (19.02), la Craiova.

Scorul după 40 minute de joc a fost de 60-60. Denis Pătcaș a trimis partida în prelungiri cu o reușită de două puncte la ultima posesie orădeană. Craiova a avut ultima aruncare din timpul regulamentar, însă aruncarea lui Iulian Corneanu a rămas fără rezultat pe tabela de marcaj.

Același Pătcaș a împărțit două aruncări libere în ultimul minut din prima repriză suplimentară pentru a restabili egalitatea la 71. De notat că acesta a fost singurul punct înregistrat pe tabela de marcaj în ultimul minut din această repriză.

Craiova s-a instalat la conducere în debutul celei de-a 2-a reprize de prelungiri, marcând primele șase puncte. De aici formația antrenată de Milutin Stanic și David Karsai nu a mai avut soluții să revină, chiar dacă s-a apropiat de două ori la o posesie.

Denis Pătcaș a totalizat 31 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive în 43 minute de joc. Raul Mureșan a adăugat 16 puncte, 16 recuperări, fiind descalificat pentru cinci greșeli personale. Alexandru Șandor a terminat cu 13 puncte, 9 recuperări, la rândul său eliminat pentru cinci faulturi sancționate. Robert Licurici, cu 18 puncte, a fost principalul marcator al Craiovei.

CSM CSU 2 Oradea are 6-11 la general și se situează pe locul 7 din zece poziții cu o etapă rămasă de jucat. Duminică (25.02), ora 15:00, la Arena Antonio Alexe, este programat meciul cu SCM Winsed.swiss UVT 2 Timișoara. Intrarea este liberă.