Kangoeroes Mechelen este unul dintre adversarii pe care CSM CSU Oradea îi va întâlni în Grupa E din FIBA Europe Cup – ediția 2022/23. Este primul oponent confirmat în această campanie europeană, dar în ordine cronologică va fi al 3-lea, respectiv al 6-lea meci din competiție pentru roș-albaștri.
Pe data de 26 Octombrie 2022 se va desfășura confruntarea de la Oradea, iar în 30 Noiembrie anul curent va avea loc duelul din Belgia.
Kangoeroes este prima echipă din Belgia pe care CSM Oradea o va întâlni în cupele europene. Astfel, Belgia devine a 20-a țară din care echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Oradea o întâlnește în cadru oficial. Amintim lista țărilor din care CSM CSU Oradea a avut adversari: Ungaria, Rusia, Turcia, Kazahstan, Slovacia, Bulgaria, Israel, Franța, Ucraina, Italia, Finlanda, Olanda, Germania, România, Elveția, Belarus, Polonia, Portugalia și Danemarca.
Prezentare Kangoeroes Mechelen
Clubul a luat ființă în anul 2009. Culorile echipei sunt alb și albastru.
Inițial echipa a jucat în localitățile Boom (între 2009/2013) și Willebroek (între 2013/2018). Kangoeroes s-au mutat în Mechelen pe parcursul anului 2018 și se află în fața celui de-al 5-lea sezon consecutiv în această localitate. Prin prisma acestei mutări, Kangoeroes au fuzionat cu echipa din localitate, Pitzemburg Basket. Din vara anului 2018, denumirea oficială a echipei este Kangoeroes Basket Mechelen.
În sezonul 2009/10, primul de existență, Kangoeroes s-au clasat pe locul al 2-lea în cel de-al 2-lea eșalon belgian. Un an mai târziu a câștigat competiția, dar nu a putut să promoveze deoarece nu a primit licență din partea federației de specialitate din Belgia. A urmat un loc 5 în sezonul 2011/12, pentru ca în sezonul 2012/13 să se claseze din nou pe locul al 2-lea.
Vara anului 2013 a consemnat mutatea echipei din localitatea Boom în Willebroek. Aici Kangoeroes au beneficiat de o sală cu capacitate de peste 1.000 locuri. De asemenea, echipa a obținut o licență care i-a permis să joace în primul eșalon al țării în pofida unui buget substanțial inferior celor avute de echipele angrenate în așa numita Ethias League.
Pe parcursul primelor trei sezoane în eșalonul principal al Belgiei, Kangoeroes s-au clasat pe locurile 10 și 9 (de două ori). Sezonul 2017/18, al 4-lea consecutiv în prima ligă, a consemnat clasarea pe locul 7, cea mai bună din istoria clubului.
A urmat mutarea în Mechelen, la Winketai, sală cu capacitate de 1.500 locuri. Aceasta este casa celor de la Kangoeroes și în prezent. Au urmat clasări pe locurile 8, 7 și 7 pe parcursul primelor trei ediții de campionat petrecute în noua casă. Sezonul 2020/21 a consemnat calificarea echipei în finala Cupei Belgiei.
Sezonul 2021/22
A consemnat o schimbare radicală în baschetul belgian. Federația din această țară a ajuns la un acord cu omologul olandez pentru organizarea unei noi competiții care să reunească toate echipele de top din cele două țări. Astfel s-a lansat BNXT League.
Kangoeroes au avut 13-5 în sezonul regulat, clasându-se pe locul al 2-lea, în urma forței dominante a baschetului din Belgia, Filou Oostende. A urmat faza a 2-a a competiției, acolo unde echipele din Belgia s-au intersectat cu cele din Olanda. Kangoeroes au avut 8-2 la general și au venit pe locul al 2-lea, tot în urma lui Oostende, dar în fața celor mai bune echipe olandeze, ZZ Leiden, Heroes Den Bosch și Donar Groningen.
Prin clasarea pe locul al 2-lea în faza a 2-a din BNXT League, Kangoeroes Mechelen au avansat direct în semifinalele campionatului Belgiei. Aici au trecut de Leuven Bears cu scorul general de 3-2. Ei au pierdut finala cu Oostende, scor 1-3.
Kangoeroes au fost învinși cu scorul general de 171-173, în urma unei duble manșe, de Donar Groningen, în sferturile de finală ale BNXT League. Astfel s-a încheiat sezonul 2021/22, cel mai bun din istoria echipei stabilite actualmente în Mechelen.
Sezonul 2022/23
Echipa este antrenată de Kristof Micheils. Acesta a preluat cârma lui Kangoeroes Mechelen în urmă cu doi ani și a semnat un nou contract pentru următorii doi ani. Micheils a fost desemnat cel mai bun antrenor al ligii belgiene în sezonul 2021/22. O altă distincție importantă a revenit lui Wen Mukubu (38 ani), desemnat MVP al sezonului 2021/22 în partea belgiană din BNXT League.
La ora publicării acestui text, Kangoeroes au confirmat continuarea colaborării cu Domien Loubry, fundașul în vârstă de 37 ani, respectiv Jonas Foerts, extremă în vârstă de 26 ani.
Lotul cuprinde în prezent patru jucători străini. Este vorba despre nigerianul Richmond Aririguzoh (transferat în această vară de la Merlins Crailsheim), jucător de poziția 5, în vârstă de 23 ani. Ceilalți trei sunt americani, la rândul lor legitimați în această vară din alte părți. Este vorba despre:
– Larry Thomas – fundaș, 28 ani, 1.88 metri, sosit de la BK Ventspils (Letonia)
– DeAndre Davis – pivot, 27 ani, 2.01 metri, sosit de la Trefl Sopot (Polonia, fost adversar al CSM-ului în sezonul 2021/22)
– Brian Fobbs – shooter, 24 ani, 1.96 metri, sosit de la Vilpas Vikings (Finlanda)
Sezonul 2022/23 va fi primul pentru Mechelen în cupele europene. Echipa a fost acceptată direct în grupele FIBA Europe Cup grație ranking-ului de țară foarte bun al Belgiei. Clasarea pe locul al 2-lea în campionatul național le-a asigurat celor de la Kangoeroes accesul direct în grupele FIBA Europe Cup, în condițiile în care Filou Oostende – locul 1 – are asigurat locul în Basketball Champions League.
În trecut la Kangoeroes a jucat pivotul timișorean Alexandru Olah. Aici a jucat, în sezonul 2013/14, Toarlyn Fitzpatrick, jucător ce a activat pe parcursul ultimilor doi ani în România, la FC Argeș Pitești.
Mechelen, localitate cunoscută în limba franceză drept Malines, este un oraș amplasat în provincia Antwerp, regiunea flamandă. Se situează undeva la jumătatea drumului dintre Bruxelles și Antwerp.
În plan sportiv, Mechelen este recunoscut pentru performanța echipei de fotbal KV Mechelen. Aceasta a câștigat Cupa Cupelor și SuperCupa Europei la fotbal în anul 1988, într-o perioadă în care Belgia a obținut rezultate de excepție atât cu echipa națională, cât și la nivel de club. Cel mai mare eveniment sportiv găzduit de Mechelen datează din 1985, atunci când s-a desfășurat Campionatul Mondial de caiac-canoe.
Principalele atracții turistice din localitate sunt mai multe catedrale și biserici cu însemnătate istorică. Sint-Romboutskathedraal datează de la 1312 și face parte din patrimoniul UNESCO. O altă atracție este Brusselpoort, ultima din cele 12 porți ce au alcătuit zidurile orașului medieval Mechelen. Schepenhuis este cea mai veche clădire administrativă, construită din piatră, ce servește drept sediu de primărie în Flandra.
În Mechelen își are originea familia van Beethoven. Aici s-a născut, la 1712, Lodewijk van Beethoven, bunicul lui Ludwig – celebrul pianist și compozitor german.