FR Judo – Se suspendă competițiile programate pentru lunile martie și aprilie 2020

Federația Română de Judo a anunțat suspendarea tuturor competițiilor organizate sub egida acestui for pe parcursul lunilor martie și aprilie 2020. Măsura vine ca urmare a instituirii stării de urgență pe teritoriul României.

Directoratul FR Judo a luat decizia amânării tuturor competițiilor din cadrul Calendarului Oficial ce urmau a avea loc în luna aprilie, urmând a fi reprogramate până la finalul acestui an. În cursul lunii martie ar fi trebuit să se desfășoare finala CN U16, respectiv a CN U21. De asemenea, se amână Adunarea Generală a Federației Române de Judo.

Ultimul concurs organizat sub egida Federației Române de Judo a fost Campionatul Național de Tineret (U23) – ediția 2020. Acest eveniment a fost atribuit lui CSM Oradea și s-a desfășurat la Arena Antonio Alexe în perioada 6-7 martie anul curent. Amănunte de la acest eveniment se găsesc AICI.

Totodată, Comitetul Internațional Olimpic a anunțat amânarea Jocurilor Olimpice de vară – ediția 2020, de la Tokyo, cu un an. De altfel, federația Internațională de Judo a decis să suspende ori să anuleze toate evenimentele sportive, inclusiv cele continentale (cadeți-seniori), progrmate a se desfășura în lunile martie și aprilie.

În acest context, Asociația Balcanică de Judo a trimis către federația română de specialitate informarea cu privire la amânarea Campionatelor Balcanice de Seniori și Cadeti la date ulterioare ce urmează a fi comunicate.