CSM CSU Oradea se duelează cu Rapid București în penultimul act din Cupa României la baschet masculin – ediția 2023/24. Meciul are loc sâmbătă (17.02), ora 17:30, la BT Arena din Cluj-Napoca.
În urma victoriilor repurtate joi (15.02), la Sala Horia Demian, în ziua de deschidere a turneului final, amintitele formații își dau întâlnire într-o confruntare ce va stabili numele primei protagoniste a finalei din acest sezon.
Rapid a trecut de CSM Petrolul Ploiești, la o diferență de peste 20 puncte. În schimb, Oradea a dispus de CSM Tîrgu Mureș, mult mai greu decât s-ar fi putut sconta ținând cont și de cele trei absențe notabile din tabăra adversă.
Doritorii pot achiziționa bilete AICI. Costul unui bilet este de 30 lei și asigură accesul exclusiv la acest meci.
Partida va fi transmisă în direct pe www.digisport.ro (disponibil exclusiv pentru abonații Digi), PrimaSport 5, respectiv pe FRB TV (YouTube).
Foto: Roby Boros