Înfrângere în primul meci cu Steaua București de la bazinul Crișul

CSM Oradea a fost depășită de Steaua București în primul meci al dublei din ultima etapă a Superligii Naționale de polo pe apă – ediția 2021/22. Formația antrenată de către Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu a cedat cu scorul de 5-11.

Partida a fost controlată în întregime de militari. Aceștia au marcat primul gol, dar CSM-ul a reușit să reacționeze. A urmat un parțial de 3-0 în favoarea oaspeților. De altfel, aceștia nu au redus din intensitate până la jumătatea partidei, reușind să se desprindă la 7-2.

CSM-ul a încercat să reacționeze și a reușit o a 2-a jumătate mai bună, dar nu îndeajuns pentru a amenința superioritatea adversarilor. Nivelul superior de experiență și-a spus cuvântul Steaua izbutind să mai mărească un mic avantajul, marcând ultimele două goluri ale confruntării.

Kiril Ristamov și Nichita Ilisie au înscris două goluri fiecare, iar Istvan Szabo a punctat o dată pentru CSM Oradea. De cealaltă parte, Vlad Georgescu a marcat de trei ori, iar Tudor Fulea și Levente Vancsik au adăugat câte două goluri pentru Steaua.

Cele două echipe se duelează din nou sâmbătă (26.03), ora 11:30, tot la bazinul Crișul. Intrarea va fi liberă.