Conducerea CSM Oradea a solicitat amânarea meciului cu CS Vâlcea 1924, contând pentru etapa a 15-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2024/25 și programat pentru data de 4 Ianuarie 2025, ora 19:00, la Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea.
Echipa de baschet a clubului roș-albastru are în prezent nouă sportivi indisponibili din efectivul de 15 înscriși în Liga Națională. Primele simptome au fost semnalate în dimineața zilei de 31 Decembrie 2024, incluzând febră, dureri de cap și vărsături. Pe parcursul zilelor de 1 și 2 Ianuarie 2025 au apărut simptome și la alți membri ai echipei, incluzând câteva persoane din staff.
Opt dintre componenții lotului de jucători de la CSM CSU Oradea sunt afectați de probleme respiratorii, în cazul unuia dintre ei fiind necesară spitalizarea. El a fost diagnosticat cu gripă tip B. Ceilalți sportivi care sunt afectați de boală prezintă simptome similare celui spitalizat, urmând tratament similar la domiciliu, după recomandările medicilor specialiști, care susțin că gripa tip B este extrem de contagioasă.
În plus, Paulius Petrilevicius a fost diagnosticat cu ruptură musculară paravertebrală. El este indisponibil din acest motiv.
Meciul de la Râmnicu-Vâlcea a fost reprogramat prin decizia Comisiei Centrale de Competiții și Omologări din cadrul FR Baschet pentru data de 19.03.2025.