Marius Țic prefațează turneul LEN Champions League de la Oradea

Echipa de polo pe apă a Clubului Sportiv Municipal Oradea găzduiește turneul preliminar LEN Champions League – ediția 2022/23, în perioada 30 Septembrie – 2 Octombrie anul curent. Formația antrenată de Ciprian Cîmpianu și Christian Șandor a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru startul oficial al stagiunii competiționale.

Noul component al echipei, portarul Marius Țic a vorbit despre revenirea în orașul natal:

„Sunt emoționat, deoarece nu am apucat să joc pentru CSM Oradea. Am plecat la vârsta de 16 ani la București, după ce am făcut junioratul la Crișul. Mi-am dorit să fac această mutare spre CSM și mă bucur foarte tare că în sfârșit acest lucru s-a concretizat. Îmi doresc să arăt tot ce pot pentru echipa din orașul meu natal.”

Portar al echipei naționale a României, Marius a prefațat turneul internațional ce va avea loc la finele acestei săptămâni la Oradea:

„Faptul că jucăm acasă este un lucru extraordinar. Îmi doresc să avem alături de noi cât mai mulți oameni, care să ne susțină în această provocare. Îmi amintesc când eram copil și asistam la meciurile CSM-ului din perioada în care domina poloul românesc, iar atmosfera la meciurile internaționale era senzațională. Îmi doresc foarte mult să trăiesc acea experiență din bazin. Încercăm să readucem acel spirit și acel mediu din jurul poloului orădean.”

Mai multe informații despre turneul de la Oradea găsiți AICI.

Doritorii pot achiziționa bilete AICI.