Mihai Sorin Dringo, sportiv legitimat la CSU CSM Oradea, a avansat în finala probei de 400 metri plat la Campionatele Europene U23 de atletism – ediția 2023, găzduite în perioada 13-16 Iulie anul curent, la Espoo (Finlanda).
Dringo va alerga în finala competiției programată pentru vineri (14.07), ora 20:20. Pentru a pătrunde între primii opt atleți ai Europei la categoria U23 Masculin, sportivul bihorean a trecut de primele două faze în această probă.
Acestea au avut loc joi (13.07), Dringo reușind următoarele rezultate:
– Calificări – 46,40 secunde și locul 3 în cea de-a 3-a serie din patru.
– Semifinale – 45,85 secunde și locul 2 în cea de-a 2-a semifinală.
Trebuie precizat faptul că Mihai Sorin Dringo, sportiv antrenat de către Robert Olah, s-a calificat în finală cu cel de-al 4-lea timp înregistrat în semifinale.