Mladen Pantic la jumătatea primului sezon în România

Mladen Pantic, pivotul echipei CSM-U Oradea, a încheiat prima jumătate de sezon petrecută în Liga Națională a României în calitate de principal recuperator al roș-albaștrilor. De asemenea, sportivul ex-iugoslav este jucători cu cele mai multe reușite din interiorul semicercului, are cele mai multe capace, dar și faulturi comise.

Legitimat cu o săptămână înaintea startului oficial al sezonului competițional 2014/15, după ce a fost imobilizat la pat din cauza unei răceli foarte puternice, Mladen Pantic a avut de asimilat un sistem de joc complex pe ambele faze ale jocului, să se pună la punct din punct de vedere fizic, dar în același timp să acumuleze informații despre colegii de echipă, respectiv despre adversari, fiind la primul contact cu baschetul românesc. Totul într-un timp extrem de curt. Consecința a fost firească, jocul numărului 25 având oscilații pe tot parcursul turului.

Titularizat în toate cele 12 partide disputate în actuala ediție de campionat, Pantic are medii statistice de 12.3 puncte, 5.8 recuperări (1.7 ofensive), 1.6 pase decisive, 0.7 capace și 0.5 intercepții cu 2.4 posesii pierdute. De asemenea, el are 3.3 greșeli personale comise pe meci. Mladen are procentaje de 55% la aruncările din acțiune, respectiv 65% la linia de pedeapsă și petrece în medie 25 minute în teren.

Pantic a strâns 304 minute și are totaluri de 148 puncte, 70 recuperări (20 ofensive), 19 pase decisive și 29 posesii pierdute. El are 57/103 la aruncările de două puncte, fiind jucătorul cu cele mai multe aruncări de două puncte executate, dar și transformate. În fine, centrul roș-albaștrilor are un număr de 39 greșeli personale comise, având o medie de peste trei faulturi pe meci.

La jumătatea sezonului regulat Mladen Pantic este al 3-lea jucător al CSM-ului în ierarhia eficienței. El este devansat de Daniel Dillon și Marcus Hatten. Dincolo de statistici, prestațiile lui Pantic au fost mulțumitoare, însă este normal și firesc ca în partea a 2-a a sezonului așteptările să fie mai mari. Pe de altă parte, similar oricărui alt jucător de sistem, baschetul lui Pantic depinde de toate aspectele care îl înconjoară. Astfel, evoluțiile sale depind în mare măsură de starea de sănătate a întregii echipe.

Foto: Roby Boros