Programul jocurilor din presezon a suferit o modificare pentru CSM CSU Oradea. Prin prisma faptului că în perioada 1-3 septembrie, la Cluj-Napoca, se va desfășura clinicul internațional de antrenori organizat de Federația Română de Baschet, la care participarea tehnicienilor din LNBM este obligatoriu, dubla cu SCM U Craiova programată pentru acea perioadă nu se va mai disputa.
De notat că la acest clinic antrenorul principal de la formația craioveană, Rami Hadar, va susține un curs.
În schimb, aceleași echipe, CSM CSU Oradea și SCM U Craiova, vor disputa un joc de verificare pe data de 5 septembrie, la Arena Antonio Alexe. Ora de începere a partidei va fi comunicată ulterior.
Programul de pregătire al CSM-ului în continuare
– 21/29 august – cantonament la Debrecen
– 5 septembrie – meci amical cu SCM U Craiova la Oradea
– 8/9 septembrie – turneu, Cupa Timișoara: meci cu KK Vrsac, urmat de unul cu BC CSU Sibiu sau BC SCM Timișoara, ambele la Timișoara
– 13 septembrie – meci cu Szolnok Olaj KK (Ungaria), la Oradea
– 16 septembrie – meci cu Kosice (Slovacia), la Oradea
– 20 septembrie – primul meci oficial, în FIBA Europe Cup
– 7 octombrie – prima etapă din Liga Națională
